Antena 3 CNN Actualitate Teledonul Români Împreună. Raed Arafat: Am văzut oameni care au trecut peste limitele umane pentru a salva vieţi

Teledonul Români Împreună. Raed Arafat: Am văzut oameni care au trecut peste limitele umane pentru a salva vieţi

Teledonul Români Împreună. Raed Arafat: Am văzut oameni care au trecut peste limitele umane pentru a salva vieţi
Sursa foto: Foto: VideoNews
01 Noi 2015   •   23:51

Ca urmare a tragediei petrecute vineri noaptea, posturile de televiziune Intact (Antena1, Antena Stars, Euforia TV, ZU TV si Antena3) organizează duminică, ora 20:00, un teledon național.

 
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, unul dintre coordonatorii celulei de criză, a explicat, din platoul ediţiei speciale găzduită de Mihai Gâdea şi Dan Negru, că a văzut o mulţime de oameni ai sistemului, de la medici până la pompieri, care au făcut eforturi supraomeneşti pentru a salva vieţi.
 
"Ce pot să spun este că am văzut pe fiecare făcându-şi datoria. La maxim. În unele situaţii chiar peste aşteptări. Oameni care au venit, au lucrat, nu au dormit, vorbim despre colegii din toate structurile, ambulanţă, chirurgi, anestezişti, pompieri, unii au stat peste orice limită de program uman, ca să salveze vieţi. Cred că acest lucru dovedeşte că suntem sănătoşi. Este o reacţie normală. Am văzut oameni cum reacţionează solidar. Este încă o dovadă că trăim într-o ţară în care oamenii reacţionează normal. Sunt reacţii normale. Solidaritatea, sprijinul, înţelegerea situaţiei arată că se poate."
 
"Din păcate, încă sunt mulţi pe care încercăm să îi salvăm. Şi ştim că în unele situaţii vom eşua, dar facem tot posibilul pentru ei. Ce putem spune este că vom face tot posibilul mai departe. Sunt convins că colegii noştri de la spitale vor încerca să facă tot ce le stă în putinţă pentru a le salva viaţa. Sunt pacienţi în stare extrem de gravă. În medicină, încerci până în ultima secundă, tot ce poţi."
 

×
Subiecte în articol: Raed Arafat Dan Negru Club Colectiv
Parteneri
Cod galben de ploi, ninsoare şi vânt. Se strică vremea în toată ţara
x close