Antena 3 CNN Actualitate De ce s-a sucit PNL şi a votat mărirea salariilor, deşi a avut semnale de la Finanţe că nu sunt bani

De ce s-a sucit PNL şi a votat mărirea salariilor, deşi a avut semnale de la Finanţe că nu sunt bani

De ce s-a sucit PNL şi a votat mărirea salariilor, deşi a avut semnale de la Finanţe că nu sunt bani
11 Noi 2015   •   21:20

Un vicepreşedinte PNL susţine că liberalii au votat ordonanţa privind mărirea salariilor bugetarilor, deşi au fost semnale de la Finanţe că nu sunt bani, iar acum aşteaptă să vadă dacă într-adevăr sunt bani la buget.

 
"Mi se pare foarte logic. Nu mai devreme de ieri, în Comisia de muncă, un reprezentant al Ministerului Muncii din Guvern a spus da, e ok şi un reprezentant de la Ministerul de Finanţe, deci tot din Guvern, a spus că nu sunt fonduri. Deci, nu mai devreme de ieri, la Comisia de muncă au fost două opinii diferite", a declarat Virgil Popescu, vicepreşedinte PNL, miercuri, la emisiunea La ordinea zilei, de la Antena 3.
 
Liberalul a spus că ei vor ca salariile oamenilor să crească, şi de aceea au votat "pentru", dar trebuie văzut dacă sunt bani la buget pentru a fi pusă în practică această măsură.
 
"Să vină guvernul cu un studiu de impact şi să spună dacă sunt sau nu fonduri. (...) Noi vrem ca salariile oamenilor să crească, dar hai sa vedem dacă bugetul susţine", a adăugat vicele PNL.
 
Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 319 voturi "pentru", 7 abţineri şi doar un vot "împotrivă", OUG prin care se măresc cu 25% salariile din sănătate, dar şi cu 10% salariile tuturor bugetarilor, dacă nu au beneficiat anterior şi de alte majorări, aşa cum stabileşte un amendament al PSD.
 
PNL a votat legea, deşi iniţial s-a opus amendamentului PSD.

×
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close