Antena 3 CNN Actualitate Fost ministru al Justiției, ținta unui asasinat: 'Am fost vânată, subminată, asaltată şi ameninţată'

Fost ministru al Justiției, ținta unui asasinat: 'Am fost vânată, subminată, asaltată şi ameninţată'

Ana Birchall a dezvăluit că în perioada în care a fost ministru al Justiţiei a primit constant ameninţări, după refuzul de a da amnistia şi graţierea. Ea a povestit că mașina sa, în care se aflau soțul și fiul ei, a fost accidentată anul trecut și că acesta nu este singurul episod în care s-a simțit amenințată.

Fost ministru al Justiției, ținta unui asasinat: 'Am fost vânată, subminată, asaltată şi ameninţată'
Sursa foto: Hepta
03 Iun 2020   •   23:51

”Eu mă mulțumesc că ai mei sunt bine și am trecut peste acest lucru. A fost un șoc! S-a întâmplat lucrul ăsta anul trecut. Eu nu am fost în mașină, trebuia să fiu și eu în mașină. Erau soțul meu și copilul meu. Poate că a fost un simplu accident. Eu, personal, nu cred, pentru că o asemenea mașină, la 30-40 de km/h, cât aveau ei, și ăsta a fost, de fapt norocul, că abia pornise de la stop și aveau 30.40 de km/h să ai daună totală la o asemenea mașină e ceva. Dar, ăsta e un episod singular! Mai sunt și altele. Nu vreau să... Nu este un episod singular. Au fost... Nu numai eu, ci și oamenii din Ministerul Justiției, a fost un asediu permanent. M-au amenințat diverse persoane și din mediul politic, și din zona privată.”, a spus Ana Birchall.

”Am fost vânată, subminată, asaltată, asasinată din toate punctele de vedere şi ameninţată", a mai spus Ana Birchall.

Întrebată dacă a fost vreodată ameninţată de Liviu Dragnea, fostul ministru a răspuns:

"Au fost foarte multe discuții inclusiv în ședințele de guvern. Sunt pe stenograme. În şedinţele de guvern se insinua că ce mă tot opun şi ce tot fac atâtea observaţii. Nu vreau să discut presiunile care au fost pe mine din punct de vedere al ameninţărilor. Da, confirm că au existat amenințări din foarte multe zone, inclusiv din mediul privat. Au fost oameni care acum sunt condamnaţi pentru acte de corupţie, sunt eliberaţi condiţionat dau au continuat să împroaşte cu noroi în mine şi în familia mea cu minciuni efectiv doar pentru că aveau speranţa că această cooperativă 'Nufărul' cum numesc eu SIIJ, nu a putut să îi albească", a declarat Ana Birchall, într-o emisiune.

 

×
Subiecte în articol: Ana Birchall
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close