Antena 3 CNN Actualitate ANAF modifică "lista rușinii". Când va fi publicată lista cu datornici

ANAF modifică "lista rușinii". Când va fi publicată lista cu datornici

ANAF modifică "lista rușinii". Când va fi publicată lista cu datornici
Sursa foto: Foto: Agerpres
08 Apr 2016   •   08:37

ANAF a modificat "lista rușinii", în care urmează să apară toți datornicii. Mai exact, ANAF mărește cuantumul minim al datoriilor la buget care se vor publica pe www.anaf.ro în data de 30 aprilie 2016, astfel:

  • 100.000 lei, în cazul marilor contribuabili;
  • 50.000 lei, în cazul contribuabililor mijlocii;
  • 10.000 lei, în cazul celorlalte categorii de debitori, inclusiv persoanele fizice care au obligaţii fiscale restante aferente activităţilor economice desfăşurate independent sau profesiilor libere;
  • 1.500 lei, în cazul persoanelor fizice, altele decât cele din categoria anterioară.

În perioada imediat următoare, contribuabilii ale căror restanțe fiscale înregistrate trebuie publicate vor primi notificări conținând cuantumul datoriilor, pentru a avea posibilitatea stingerii acestora sau clarificării situației fiscale, conform ANAF.

Pe lista neagră a Fiscului publicată online vor apărea numele şi prenumele datornicului, restanţa exactă şi localitatea domiciliului fiscal.

Totul este posibil după ce fostul şef al Fiscului Gelu Diaconu, învinuit de DNA şi dat afară de premierul Dacian Cioloş, a semnat un ordin în acest sens. El vine să completeze prevederile noului Cod de procedură fiscală, intrat în vigoare la 1 ianuarie.

×
Subiecte în articol: ANAF lista rusine bani datorii datornici
Parteneri
Data la care vom călători fără vize în America
x close