Antena 3 CNN Actualitate Ancheta privind Boeingul doborât în Ucraina a făcut progrese uriașe. Ce au descoperit anchetatorii

Ancheta privind Boeingul doborât în Ucraina a făcut progrese uriașe. Ce au descoperit anchetatorii

Ancheta privind Boeingul doborât în Ucraina a făcut progrese uriașe. Ce au descoperit anchetatorii
04 Mai 2016   •   16:08

Grupul internaţional de experţi şi jurnalişti Bellingcat (cu sediul în Marea Britanie) susţine, în noul său raport intitulat „BUK 3x2: secretul numărului pierdut”, că avionul malaysian Boeing 777 a fost doborât în vara anului 2014 în Donbas (estul Ucrainei) folosindu-se un sistem mobil de rachete sol-aer BUK M1, cu numărul de cod 332, scrie jurnal.md.

Potrivit raportului, echipamentul 332 aparţinea în acel moment Brigăzii ruse de rachete nr.53 cu baza în regiunea Kursk (sud-vestul Rusiei).

În fotografiile cu sistemul BUK, realizate înainte şi după tragedia aviatică din estul Ucrainei, se văd doar prima şi a treia cifră dintr-un număr de cod format din trei cifre (3 şi 2), a doua cifră fiind ştearsă.

Datorită informaţiilor din surse neconfidenţiale, în special din reţelele de socializare, experţii Bellingcat au reuşit să identifice nu doar instalaţia din care a fost lansată racheta ce a doborât avionul de pasageri malaysian, ci şi un număr de persoane implicate în această afacere, după cum susţin ei.

În timpul anchetei, echipa Bellingcat a descoperit şi analizat zeci de fotografii cu sisteme BUK publicate de militari ai Brigăzii de rachete nr.53 începând cu 2010.

Conform Bellingcat, cifrele de pe echipamentul BUK ar reprezenta de fapt numărul de cod al unităţii: prima indică subunitatea, a doua - bateria (din cadrul subunităţii) şi, în fine, a treia cifră, numărul propriu-zis al instalaţiei.

Bellingcat a descoperit în reţeaua de socializare rusă VKontakte fotografii cu trei instalaţii BUK al respectivei subunităţi realizate între anii 2009 şi 2013.

Comparând caracteristicile fiecăreia dintre acestea, avariile carcasei, locul de amplasare a cablajelor externe, formele petelor de vopsea, de ulei şi funingine, precum şi fontul şi distanţa dintre cifre, experţii Bellingcat au reuşit să stabilească exact numărul de cod al instalaţiei BUK.

Cifra lipsă, după cum se menţionează în raport, ar putea fi oricare de la 0 la 9.

„Luată separat, niciuna dintre aceste caracteristici nu permite să se stabilească în mod concludent corespondenţa. Cu toate acestea, combinarea tuturor acestor elemente distincte dau un ansamblu unicat de caracteristici, care poate fi suficient pentru o identificare clară”, susţin autorii raportului.

Sistemul BUK fotografiat într-o coloană pe teritoriul Rusiei în iunie 2014 şi cel descoperit pe teritoriul regiunii Doneţk, înainte şi după catastrofă, aparţinând Brigăzii de rachete nr.53, sunt unul şi acelaşi echipament, afirmă aceştia.

După publicarea acestui nou raport Bellingcat, unul din liderii separatiştilor din Doneţk, Eduard Basurin, a declarat marţi seara pentru Interfax că „militari ruşi, inclusiv din Brigada nr.53, nu au fost şi nici nu există aici”.

Un Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines, care efectua zborul MH17 pe ruta Amsterdam-Kuala Lumpur, având 298 de persoane la bord (majoritatea cetăţeni olandezi), s-a prăbuşit la 17 iulie 2014 în estul Ucrainei.

 

×
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close