Antena 3 CNN Actualitate Anunț important făcut de Metrorex. Se întâmplă de astăzi

Anunț important făcut de Metrorex. Se întâmplă de astăzi

Anunț important făcut de Metrorex. Se întâmplă de astăzi
Sursa foto: Foto: Agerpres
01 Mai 2017   •   08:05

Trenurile de metrou circulă direct de luni, 1 mai, fără transbordare, pe Magistrala 4 Gara de Nord 2 - Străuleşti, a anunţat Metrorex într-un comunicat remis AGERPRES. 

'Din 1 mai 2017, trenurile de metrou vor circula direct, fără transbordare, pe Magistrala 4 de metrou - tronsonul Gara de Nord 2 - Străuleşti. Intervalul de succedare între trenuri va fi de 11 minute, iar timpul parcurs de la Gara de Nord 2 la Străuleşti va fi de 16 minute, cu 4 minute mai puţin decât în prezent', se arată în comunicat. 

Potrivit acestuia, odată cu îndeplinirea tuturor normelor de siguranţă şi a condiţiilor reglementate de transport va fi introdus un nou grafic de circulaţie. 

'Astfel că, prin implementarea din 1 mai a.c. a noului grafic, se va diminua timpul parcurgerii distanţei dintre staţii, călătorii nu vor mai schimba trenul pentru a ajunge la staţia Străuleşti, acest lucru generând creşterea gradului de confort al călătorilor', menţionează Metrorex. 

În prezent, pe acest tronson trenurile circulă în sistem pendulă, la circa 8 minute, cu transbordare în staţia Parc Bazilescu. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: metrou Metrorex
Parteneri
Șeful Serviciului Secret din România, întâlnire de taină la Damasc
x close