Antena 3 CNN Actualitate Turcia anunță o nouă măsură radicală: 1.400 de militari sunt afectați

Turcia anunță o nouă măsură radicală: 1.400 de militari sunt afectați

Turcia anunță o nouă măsură radicală: 1.400 de militari sunt afectați
Sursa foto: Foto: pixabay.com
31 Iul 2016   •   14:45

Aproape 1.400 de militari au fost înlăturaţi din armata turcă, inclusiv cel mai apropiat consilier militar al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, măsură anunţată printr-un decret publicat duminică şi care se înscrie în cadrul epurărilor ce au urmat tentativei de lovitură de stat din noaptea de 15-16 iulie, relatează agenţiile AFP şi Reuters.

Conform autorităţilor turce, respectivii militari sunt bănuiţi de legături cu organizaţiile clericului Fetullah Gulen, autoexilat în SUA şi pe care preşedintele Erdogan îl consideră persoana din spatele loviturii de stat prin care o facţiune a armatei a încercat să preia puterea prin forţă.

Numărul precis al militarilor din întreaga ierarhie a armatei turce vizaţi de această măsură este de 1.389. Printre ei se află şi colonelul Ali Yazici, consilierul militar personal al lui Erdogan. El a ocupat începând din luna august acest post, atribuit în mod tradiţional unui ofiţer de rang înalt pe care preşedintele îl alege din trei nume propuse de Ministerul Apărării. Colonelul Yazici este şi unul dintre militarii arestaţi după tentativa de lovitură de stat.

Printre cei înlăturaţi din armată se mai numără şi şeful Statului Major, generalul Levent Turkkan.

Săptămâna trecută o altă serie de militari turci au fost înlăturaţi din armată tot printr-un decret oficial, printre ei fiind 149 de generali (aproape jumătate din generalii armatei turce), 1.099 de ofiţeri şi 436 de ofiţeri subalterni.

Guvernul de la Ankara a confirmat duminică printr-un alt decret anunţul preşedintelui Erdogan privind închiderea tuturor şcolilor militare, care urmează să fie înlocuite de o nouă academie. De asemenea, spitalele militare vor trece sub control civil, urmând să fie gestionate de Ministerul Sănătăţii.

 

×
Subiecte în articol: Recep Tayyip Erdogan lovitura de stat
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close