Antena 3 CNN Actualitate Avertizare COD GALBEN de inundaţii pe râuri din şapte judeţe

Avertizare COD GALBEN de inundaţii pe râuri din şapte judeţe

Avertizare COD GALBEN de inundaţii pe râuri din şapte judeţe
Sursa foto: Foto: Agerpres
de S.T.    |    15 Iun 2015   •   16:35

Hidrologii au emis o avertizare cod galben de inundaţii pe râuri din judeţele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Sălaj, Bihor, Cluj şi Alba, valabilă de luni seară până marţi după-amiază.
   
Inundaţii locale se pot produce pe râurile din bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Tur, Lăpuş (judeţele Maramureş şi Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa-Năsăud), afluenţii mici ai Someşului (judeţele Maramureş şi Satu Mare), Crasna (judeţele Sălaj şi Satu Mare), precum şi pe râurile din bazinele superioare şi de pe afluenţii râurilor Barcău (judeţele Sălaj şi Bihor), Someşul Mic (judeţul Cluj), Arieş (judeţele Alba şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor) şi Crişul Repede (judeţele Cluj şi Bihor).
   
Avertizarea cod galben emisă de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor pe râurile din cele şapte judeţe intră în vigoare luni, la ora 19.00 şi este valabilă până marţi, la ora 16.00.
   
Creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie se pot produce mai ales pe afluenţi de grad inferior ai râurilor aflate sub avertizare.
   
Meteorologii au emis o avertizare cod galben pentru 27 de judeţe din nordul, estul şi centrul ţării, unde începând de marţi la prânz şi până miercuri seară se pot produce ploi torenţiale, vijelii şi descărcări electrice. Cantităţile de apă vor depăşi local 25-30 de litri pe metru pătrat şi izolat 50-60 de litri pe metru pătrat.
   
Avertizarea va intra în vigoare marţi, la ora 12.00 şi a fost emisă pentru judeţele Constanţa, Tulcea, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Buzău, Vrancea, Galaţi, Vaslui, Bacău, Neamţ, Iaşi, Botoşani, Suceava, Maramureş, Sălaj, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu şi jumătatea de nord a judeţelor Prahova, Dâmboviţa, Argeş şi Vâlcea.
   
De asemenea, până marţi seară vor fi perioade de instabilitate atmosferică accentuată în zonele montane şi submontane, în Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova şi pe spaţii mai restrânse în rest, potrivit unei informări transmise duminică de Administraţia Naţională de Meteorologie.

×
Parteneri
Furtuna Renata a adus în România ploi torenţiale
x close