Antena 3 CNN Actualitate Avocat: Familia nu ştie unde se află Sebastian Ghiţă, însă nu l-a dat dispărut

Avocat: Familia nu ştie unde se află Sebastian Ghiţă, însă nu l-a dat dispărut

Avocat: Familia nu ştie unde se află Sebastian Ghiţă, însă nu l-a dat dispărut
Sursa foto: fOTO: Agerpres
10 Ian 2017   •   13:12

Avocatul lui Sebastian Ghiţă susţine că membrii familiei fostului deputat nu ştiu unde se află acesta, însă nu l-au dat dispărut, scrie Agerpres.

"Nici familia şi nici dintre cunoştinţele lui Sebastian Ghiţă nu ştiu unde se află acesta. Nu au nicio informaţie şi nu au nici modalitatea de a-l căuta. Nu l-au dat dispărut. (...) Nu mi s-a mai întâmplat să apăr un client cu care nu am reuşit să iau legătura. Nu am avut vreo solicitare din partea unei rude să continuăm să îl reprezentăm pe Sebastian Ghiţă, însă noi am decis că trebuie să facem asta. Împuternicirea avocaţială a fost semnată de tatăl lui Sebastian Ghiţă. Nu am nicio informaţie unde se află inculpatul", a declarat marţi avocatul Bogdan Micu, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), unde s-a judecat contestaţia împotriva deciziei prin care s-a dispus arestarea preventivă în lipsă a fostului deputat.

Pe 5 ianuarie, un complet de la instanţa supremă a emis un mandat de arestare în lipsă pe numele lui Sebastian Ghiţă, după ce acesta a dispărut şi nu s-a mai prezentat la IPJ Prahova, încălcând astfel termenii controlului judiciar în dosarul în care a fost trimis în judecată alături de foşti şefi din Poliţie şi Parchete.

După dispariţie, DNA a cerut judecătorilor în cazul lui Ghiţă înlocuirea măsurii controlului judiciar pe cauţiune cu arestul preventiv în lipsă.

De asemenea, DNA a cerut instanţei supreme emiterea unui mandat european de arestare şi urmărirea internaţională a fostului deputat.

Sebastian Ghiţă a fost ultima dată la IPJ Prahova în ziua de 19 decembrie 2016 pentru a semna în cadrul controlului judiciar pe cauţiune. Ulterior, el a fost citat să se prezinte, la data de 21 decembrie, la DNA Ploieşti în dosarul Ponta-Blair, însă nu a venit, la sediul Parchetului ajungând doar avocaţii săi. Fostul deputat a fost căutat la domiciliul său şi la mai multe adrese despre care se cunoştea că le frecventa, fără a fi însă găsit.

×
Subiecte în articol: Sebastian Ghita
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close