Antena 3 CNN Actualitate CCR a respins sesizarea PNL privind hotărârea Parlamentului care modifică funcţionarea Comisiei SRI

CCR a respins sesizarea PNL privind hotărârea Parlamentului care modifică funcţionarea Comisiei SRI

CCR a respins sesizarea PNL privind hotărârea Parlamentului care modifică funcţionarea Comisiei SRI
Sursa foto: Foto: Agerpres
15 Noi 2017   •   12:23

Curtea Constituţională a României (CCR) a respins, miercuri, sesizarea PNL referitoare la Hotărârea Parlamentului care modifică modul de funcţionare a Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI, au declarat, pentru AGERPRES, surse din CCR. 

Pe 24 octombrie, liberalii au atacat la CCR Hotărârea 85/2017 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei comune pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI. 

Liberalii au susţinut că Hotărârea Parlamentului încalcă principiul legalităţii. 

"Hotărârea Parlamentului (...) încalcă principiul legalităţii prin faptul că, în contra dispoziţiilor regulamentare în vigoare, acordă unei comisii permanente prerogativele unei comisii de anchetă, fără adoptarea unei hotărâri specifice, în acest sens, a Parlamentului", se arăta în sesizarea înaintată CCR. 

Potrivit PNL, prin modificările aduse modului de funcţionare a Comisiei SRI, aceasta devine comisie permanentă comună pentru controlul activităţii serviciului şi de anchetă a aspectelor conexe activităţii acestuia. 

"O asemenea situaţie nu este însă permisă de Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului şi nici de regulamentele specifice celor două Camere", se explica în sesizare. 

În opinia liberalilor, prin regulament nu pot fi stabilite drepturi şi mai ales obligaţii în sarcina unor subiecte de drept din afara camerei legislative respective. 

"Respectarea dispoziţiilor regulamentare este esenţială pentru buna funcţionare a puterii legiuitoare. Autonomia regulamentară nu poate reprezenta justificare pentru încălcarea normelor care asigură funcţionarea Parlamentului. O asemenea încălcare poate reprezenta un precedent periculos în privinţa respectării principiului exercitării cu loialitate faţă de Constituţie a atribuţiilor cu care este învestit Parlamentul României. Precedentul poate fi utilizat de majoritatea parlamentară pentru restrângerea drepturilor opoziţiei parlamentare, cum ar fi dreptul de a avea preşedinţi ai comisiilor parlamentare, conform ponderii parlamentare, sau a dreptului de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la aspectele sau situaţiile importante pentru societate", argumentau liberalii în sesizare. 

PNL a invocat şi extinderea neconstituţională a obligaţiei de informare a Parlamentului de către Guvern şi celelalte organe ale administraţiei publice şi în sarcina altor subiecte de drept şi încălcarea dispoziţiilor referitoare la inviolabilitatea libertăţii individuale coroborat cu restrângerea unor drepturi şi libertăţi. 

"Situaţia excede dispoziţiile constituţionale referitoare la inviolabilitatea libertăţii individuale atunci când legiuitorul procedează la instituirea unei obligaţii cetăţeneşti de prezenţă în faţa unei comisii permanente care are ca atribuţie controlul activităţii unui serviciu secret, deoarece niciun act sau fapt realizat de un cetăţean care nu se află în raport de muncă cu serviciul secret nu poate face obiectul activităţii acestei comisii permanente. Audierea poate fi realizată numai dacă această comisie cu caracter permanent a fost învestită de Parlament cu prerogativă de comisie de anchetă", precizau liberalii. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: CCR sesizare PNL comisia SRI
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close