Antena 3 CNN Actualitate Ce mai cumpără românii. Vinul care nu a văzut niciodată strugurii

Ce mai cumpără românii. Vinul care nu a văzut niciodată strugurii

Ce mai cumpără românii. Vinul care nu a văzut niciodată strugurii
Sursa foto: sursa foto: pixabay.com
09 Dec 2016   •   12:17

Pentru evazionişti vinul are un „buchet” aparte: miroase a bani negri uşor de făcut. Pentru că este printre puținele băuturi alcoolice din țară care nu se supun accizării, un fluviu de vin „prefăcut” țâşneşte din subteranele economiei naționale, umplând paharele a mii de români, care îl beau fără să aibă habar ce conține cu adevărat.

România toată mustește de vin contrafăcut, o băutură la vedere, accesibilă și mai ales foarte, foarte ieftină. Puteți degusta și dumnea-voastră din orice magazin de la colțul străzii. Îl găsiți de cele mai multe ori în bidoane de plastic la doi litri, cu un preț incredibil de scăzut, sub trei lei litrul, o sumă care nu ar acoperi nici pe departe costul de producție al unui vin făcut din struguri, fie și unul foarte prost făcut.

Potrivit legii, orice băutură care poartă denumirea de vin trebuie să fie făcută exclusiv din boabe de struguri, adică să aibă apă și zahăr atât cât ies din fructul strivit, fără nicio picătură de adaos. Numai că, în realitate, pe rafturile magazinelor noastre se află de multe ori cu totul și cu totul altceva. Am încercat să vedem și noi ce anume se găsește în aceste sticle cu ajutorul specialiștilor de la Laboratorul pentru Analiza Calității Vinurilor și Băuturilor Alcoolice din București (LACVBA).

Pentru început, am mers la mai multe magazine sătești din județele Constanța, Buzău și Ilfov pentru recoltare. Am cumpărat tot ce se putea mai ieftin, sticle sau bidoane pe eticheta cărora era imprimată titulatura de „vin”. Conținutul, în schimb, ridica suspiciuni până și vânzătorilor deveniți sceptici în privinţa propriilor produse.

Continuarea, pe jurnalul.ro.

×
Parteneri
Harta voturilor din Bucureşti. Cât "teren" controlează candidaţii
x close