Antena 3 CNN Actualitate Ce pensie va avea Florian Coldea, după trecerea în rezervă

Ce pensie va avea Florian Coldea, după trecerea în rezervă

Ce pensie va avea Florian Coldea, după trecerea în rezervă
Sursa foto: Foto: Agerpres
18 Ian 2017   •   14:14

După ce Serviciul Român de Informații a ajuns la concluzia că generalul Florian Coldea nu a încălcat legea sau normele în vigoare, repunându-l în funcție, ca mai apoi, la cererea acestuia să fie trecut în rezervă, acum se pare că fostul director adjunct al SRI se va bucura și de o pensie frumoasă.

Potrivit România TV, Florian Coldea va avea o pensie lunară de 22.000 de lei, echivalentul a 55 de pensii medii din România.

Serviciul Român de Informații a transmis marți un comunicat în care precizează că în urma verificărilor interne nu au rezultat elemente care să ateste că generalul Florian Coldea a încălcat legea sau normele în vigoare.
 
Ca urmare, Biroul Executiv al SRI a decis repunerea în funcție a lui Florian Coldea. Acesta a refuzat însă și a solicitat eliberarea din funcție și punerea la dispoziția instituției, din motive ce țin de „demnitatea şi onoarea militară şi de riscul afectării grave a activităţii instituţiei”.
 
Drept pentru care, directorul SRI, Eduard Hellvig, i-a solicitat președintelui trecerea în rezervă a generalului Florian Coldea. Klaus Iohannis a semnat decretul de trecere în rezervă.

×
Subiecte în articol: Florian Coldea SRI Klaus Iohannis
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close