Antena 3 CNN Actualitate CNCD judecă săptămâna viitoare plângerea PNL împotriva Gabrielei Firea

CNCD judecă săptămâna viitoare plângerea PNL împotriva Gabrielei Firea

CNCD judecă săptămâna viitoare plângerea PNL împotriva Gabrielei Firea
Sursa foto: Foto: Agerpres
de S.T.    |    13 Oct 2014   •   12:02

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării va dezbate săptămâna viitoare cazul în care senatorul Gabriela Firea a fost reclamată de vicepreşedintele PNL Iaşi în legătură cu declaraţiile pe care le-a făcut despre Klaus Iohannis.

Alexandru Muraru susţine că senatoarea PSD a discriminat familiile care nu au copii. 

Vă amintim că senatorul Gabriela Firea a susţinut marţi, într-o conferinţă de presă la sediul PSD, că premierul Victor Ponta ”este un foarte bun familist, ceea ce din nefericire pentru el, Klaus Iohannis nu are această calitate”.

Întrebată dacă îi reproşează lui Iohannis faptul că nu ar fi ”un bun familist”, Firea a răspuns: ”Din punctul meu de vedere a fi un bun familist înseamnă nu doar a fi căsătorit, ci şi a avea copii. (...) Nu eşti un om complet fără să creşti un copil şi consider că mai ales acea afirmaţie pe care poate a făcut-o să spunem din greşeală, dar ea rămâne în spaţiul public, şi anume că neinvestind în educaţia copiilor a investit în imobiliare, domnul Iohannis practic a spus ceea ce gândea, că într-un fel pune mai mult preţ pe investiţia în imobiliare, decât în educaţia copiilor. M-am referit la faptul că Victor Ponta este un bun familist din această perspectivă, este căsătorit, are un băiat, Andrei, are o fetiţă, Irina, şi sunt convinsă că îşi mai doresc Daciana şi Victor copii şi eu le urez, ca mamă acum şi al treilea deja copilaş să mai aibă şi ei”.

”Nu toată lumea poate să aibă în mod natural copii, pentru că pot să apară probleme de sănătate, dar poţi să înfiezi un copil, dacă vrei să ai o familie completă din toate punctele de vedere. Şi mai ales, din pespectiva financiară nu cred că se punea problema ca familia Iohannis să nu poată să îngrijească unul - doi copii. Eu vă spun sincer că am prieteni de familie care nu au putut avea în mod natural, biologic, copii din motive de sănătate şi au înfiat (...) pentru că un părinte este mult atent, mult mai sensibil, la viaţa celor din jur pentru că se gândeşte la propri copii. Un om, din punctul meu de vedere, este mult mai bun la suflet atunci când creşte un copil de la primele zile până la maturitate. Sunt nişte etape ale vieţii pe care un om fără copii, un om care trăieşte într-o casă rece, fără să se audă gânguritul bebeluşilor, primii paşi, primele note de la şcoală, nu are cum să le simtă. Şi îţi marchează psihologic întreaga existenţă acest fapt”, a mai spus senatorul PSD.

Întrebată dacă aceeaşi opinie are despre toate familiile din România care nu au copii, Firea a răspuns: ”Toate familiile din România nu candidează la prezidenţiale. În toate statele civilizate cei care doresc să ajungă preşedinţi provind din familii complete, sunt căsătoriţi, au copii, au nepoţi, au trecut prin toate etapele vieţii. Toate familiile din România nu au aceste aspiraţii să ne conducă pe noi toţi ceilalţi, românii, laolaltă”.

Totodată, Firea a fost întrebată dacă acesta ar fi ”un defect pentru un viitor preşedinte”, ea răspunzând: ”Categoric”.

Gabriela Firea a explicat într-un comunicat de presă că nu a putut veni la audierile Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării pentru că este la Bacău, într-o vizită programată de acum două săptămâni. În ceea ce priveşte afirmaţiile pentru care a ajuns în atenţia CNCD, Firea spune că nu s-a referit în niciun moment la mulţimea familiilor oneste de români care îşi doresc un copil, dar nu îl pot face.

"Clarific faptul că m-am referit la o altă mulţime: cetăţeni fără copii, care au fost implicaţi în traficul internaţional de copii şi care candidează acum la preşedinţia Românei", a afirmat senatorul PSD. 

×
Parteneri
Urmează o lună cu temperaturi neobișnuite în România
x close