Antena 3 CNN Actualitate PSD a recuperat-o pe consiliera personală a lui Gabriel Oprea. Unde lucrează acum șefa studenților UNPR

PSD a recuperat-o pe consiliera personală a lui Gabriel Oprea. Unde lucrează acum șefa studenților UNPR

PSD a recuperat-o pe consiliera personală a lui Gabriel Oprea. Unde lucrează acum șefa studenților UNPR
Sursa foto: Foto: www.facebook.com
de M.Z.    |    28 Noi 2016   •   17:05

Alexandra Dobre, fosta consilieră personală a lui Gabriel Oprea, a fost numită de primarul sectorului 4, Daniel Baluță, să intermedieze comunicarea între unitățile de învățământ din sectorul 4 și Direcția de Învățământ din Primăria sector 4 în ceea ce privește ”problemele uzuale”, potrivit Hotnews.ro.

Aceasta este director interimar al Centrului Cultural European pentru UNESCO ”Nicolae Bălcescu”, fiiind numită de Băluță în această funcție vara trecută.

”Pentru că Alexandra Dobre are o calitate în ceea ce privește comunicarea, am generat o structură în care problemele curente pe care școlile le au (s-a spart țeava, curge apa, se întâmplă cine știe ce situație de urgență), ea le preia, le sortează și le trimite Direcției de Învățământ din Primărie. Dânsa are rolul de poștaș. Eu i-am dat această sarcină de serviciu. De ce se întâmplă chestiunea asta? Pentru că Direcția de Învățământ și Tineret, din cauza faptului că a funcționat în ultimii ani defectuos, am făcut solicitare către Agenția Națională a Funcționarilor Publici să o desființez, activitatea urmând să fie preluată de Primarie”, a explicat primarul sectorului 4, Daniel Băluță.

Alexandra Dobre a fost consiliera personală a lui Gabriel Oprea când acesta ocupa fotoliul de vicepremier și ministru de Interne. Dobre, președinte la UNPR Studenți, a părăsit funcția, după demisia lui Gabriel Oprea din Guvern. 
 

×
Parteneri
Orașul din Europa care cere ca ziua să aibă 26 de ore în loc de 24
x close