Antena 3 CNN Actualitate Doar 70% dintre drumurile din România au în acest moment contracte pentru deszăpezire

Doar 70% dintre drumurile din România au în acest moment contracte pentru deszăpezire

Doar 70% dintre drumurile din România au în acest moment contracte pentru deszăpezire
Sursa foto: Foto: Agerpres
de S.T.    |    24 Noi 2015   •   22:09
Doar 70% dintre drumurile din România au în acest moment contracte pentru deszăpezire, a anunţat ministrul Transporturilor.

Potrivit acestuia, de anul viitor contractele vor fi semnate pe perioade mai mari de un sezon. Decizia a fost luată pentru că procedura actuală - contractul pentru fiecare sezon - este defectuoasă.

"Contractele de deszăpezire au fost încheiate acum pentru mai mult de 70% din lungimea rețelei rutiere. La calea ferată sunt încheiate pentru 100%, pentru că ele se desfășoară în alt regim — în regim intern. Preocuparea mea principală în ceea ce privește deszăpezirea este de evitare a acelor soluții pe ultima sută de metri, care ridică o mulțime de semne de întrebare — mă refer la procedurile de urgență. Deci, chiar dacă anul acesta am luat o situație așa cum este, de câteva zile discutăm cu colegii să schimbăm acest mecanism. Acele proceduri de urgență care nu mai pot fi schimbate anul acesta, pentru că ar însemna să lăsăm zonele descoperite, le vom continua, dar vom încerca să le facem foarte transparente, iar anul următor măsura este să încercăm un contract-cadru, ca să nu se mai creeze această urgență pe ultima sută de metri și să avem clar pe câțiva ani contractele făcute, transparent, în liniște, cu selectarea conform tuturor normelor a furnizorilor", a declarat, marţi, ministrul Transporturilor, Dan Costescu.

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close