Încă de la bacanale şi Saturnalii, zilele de haos pestriţ ale carnavalului au luminat cu torţele lor perioadele de privaţiuni care le urmau. În perioada romantismului, carnavalul veneţian a inspirat picturi, poeţi şi romancieri, devenind simbol al decadenţei. În zilele noastre, graţie marketingului şi grandorii, carnavalul din Rio este poate la fel de faimos. Oricum, petrecerile de stradă, artificiile, dansurile, ca să nu mai vorbim de costumațiile care ascund identități sau, dimpotrivă, dezvăluie și ce ar trebui să rămână acoperit, sunt marile atracții ale acestor evenimente unice, ale căror rădăcini se pierd în antichitate.
Carnaval, spun etimologiile populare, ar proveni de la cuvintele latineşti carne şi vale, ceea ce ar însemna „fără carne”, marcând astfel renunţarea la carne pe timpul postului. Mulţi filologi, deşi sunt de acord că există o legătură între carnaval şi carne, cred că ar fi vorba despre carne levare, care, în italiană, înseamnă renunţarea la carne. Organizat de lumea creștină înainte de perioada Postului Mare, carnavalul era o sărbătoare-gigant, un fel de dezmăț al plăcerilor lumești, înecat în alcool, mâncăruri grase în cantități extraîndestulătoare și cu elemente de circ și petreceri stradale.
Moment de respiro înaintea unor perioade ascetice
Masleniţa sau Săptămâna Untului, corespondentul slav al carnavalului din Europa apuseană, are loc în săptămâna de dinaintea Postului mare şi este, zice-se, cea mai veche sărbătoare rusească păstrată. Blinelele (un fel de clătite) sunt cel mai întâlnit fel de mâncare şi se spune că tradiţia le-a impus, pentru că, rotunde şi bine rumenite, evocă imaginea Soarelui, căruia îi era dedicat carnavalul. Oricum, de la un capăt la celălalt al Europei, înaintea Postului mare, oamenii se distrau şi mâncau pe săturate, carnavalul fiind un fel de respiro înaintea unei perioade ascetice, marcată de practici evlavioase, penitențe și regim alimentar strict. Tot în perioada Masleniţei, chefliii se distrau purtând măşti şi travestindu-se transsexual.
Deseori, carnavalul italian este pus în legătură cu festivalurile antice precum Saturnaliile sau bacanalele, bazate la rândul lor pe serbările grecești ale lui Dionysos. Şi atunci oamenii purtau măşti, jucau roluri, într-o lume pe dos, în care sclavii înşişi erau, pentru o zi, stăpâni. În perioada Evul Mediu sunt înregistrate, de asemenea, sărbători dominate de filosofia vremelniciei şi a ireversibilităţii timpului, înaintea posturilor sau imediat după, însă e greu de trasat o legătură clară între aceste ocazii, care au inspirat mare parte din opera lui Rabelais, şi carnavalurile moderne, scuturate de multe ori de implicaţiile metafizice.
Măştile, marca cea mai importantă a carnavalului veneţian
Carnavalul de la Veneția a fost, mult timp, cel mai faimos carnaval care a supraviețuit abolirii intervenită în 1797, pentru ca, aproape 200 de ani mai târziu, tradiția să fie reluată. Evenimentul este renumit pentru măștile sale elaborate și lucrate manual.
Continuarea pe historia.ro
