Antena 3 CNN Actualitate Cultură Festivalul Internațional Adrian Păunescu, la Craiova, în perioada 19-21 iulie

Festivalul Internațional Adrian Păunescu, la Craiova, în perioada 19-21 iulie

Festivalul Internațional Adrian Păunescu, la Craiova, în perioada 19-21 iulie
16 Iul 2019   •   12:35

În zilele de 19, 20 și 21 iulie 2019, va avea loc, în aceeași cetate a Olteniei, Craiova, cea de-a șaptea ediție a „Festivalului Internațional Adrian Păunescu”. La 76 de ani de la nașterea poetului, în orașul adolescenței sale, unde încă mai sună poeziile a pași – sau pașii a poezie –, ne dăm întâlnire, pentru trei zile de muzică, vers și poveste. 
Programul Festivalului se regăsește în afișul de mai jos.

Intrarea este liberă la toate evenimentele. 

Pentru întâlnirea din 21 iulie, de la „Teatrul Național Marin Sorescu”, intrarea se face pe bază de invitații (gratuite) care pot fi ridicate între 15 și 19 iulie (de luni până vineri), de la punctul de distribuire special amenajat, lângă cilindrul din Piața Frații Buzești (Centrul Istoric), între orele 17 și 20, în limita locurilor disponibile. În celelalte seri, accesul se face pur și simplu, fără alte formalități.
 

×
Parteneri
Explozie la Rafinăria Petromidia Năvodari. Plan roşu activat!
x close