Antena 3 CNN Actualitate Cultură Ministerul Culturii, reacţie după cazul Irina Rimes - "domnul sculptor" Brâncuşi: Îi mulţumim pentru colaborare, ne-am atins scopul

Ministerul Culturii, reacţie după cazul Irina Rimes - "domnul sculptor" Brâncuşi: Îi mulţumim pentru colaborare, ne-am atins scopul

Ministerul Culturii reacţionează după valul de ironii stârnit în presă şi pe reţelele de socializare cu afirmaţiile Irinei Rimes despre "domnul sculptor" Brâncuşi, îi mulţumeşte cântăreţei pentru implicare şi spune că ceea ce şi-au propus, de fapt, s-a realizat - "toată lumea vorbește despre evenimentul Brâncuși".

Ministerul Culturii, reacţie după cazul Irina Rimes - "domnul sculptor" Brâncuşi: Îi mulţumim pentru colaborare, ne-am atins scopul
Sursa foto: Foto: Facebook/Ministerul Culturii
de M.Z.    |    14 Feb 2020   •   14:26

"Brâncuși este al nostru, al tuturor, și ne bucură faptul că, împreună cu Muzeul Național de Artă al României (MNAR), putem aduce oamenii, în special pe cei mai tineri, mai aproape de acest simbol național. Așa cum a menționat în conferința de presă de la MNAR, dar și cu alte ocazii, Ministrul Culturii Bogdan Gheorghiu își manifestă dorința ca noi toți să fim mai deschiși către noile generații, să facem pași în a-i aduce mai aproape de cultură.
 
În acest sens, Irina Rimes a acceptat invitația Ministerului Culturii, voluntar, de a fi promotor al evenimentului. Cu această ocazie, îi adresăm mulțumiri pentru accept și ne dorim, ca pe viitor, evenimente de asemenea anvergură să beneficieze de o promovare adecvată și în rândul generațiilor tinere.
 
Ne dorim să fim mai deschiși, să atragem, fără prejudecăți, oamenii din toate categoriile de vârstă, sociale și profesionale. Vrem să schimbăm modul de a comunica cu tinerii, să folosim și alte canale de promovare a culturii, altele decât cele clasice", se arată în comunicatul emis vineri de Ministerul Culturii.

Irina Rimes a fost aleasă drept ambasadorul Zilei Brâncuși, care va avea loc pe 19 februarie, când se vor împlini 144 de ani de la nașterea celui mai important artist pe care România l-a dat lumii.

"Dacă fiecare eveniment cultural s-ar promova doar în zona academică, pe canale nișate, s-ar adânci prăpastia între generații. Cultura nu trebuie să se adreseze doar unor nișe și nu trebuie consumată doar de elite. Am implicat în această promovare a zilei Brâncuși reprezentanți din medii diferite. Un exemplu este prezența la conferința de presă a scriitorului și criticului literar Alex Ștefănescu. Ceea ce ne-am propus s-a realizat. Toată lumea vorbește despre evenimentul Brâncuși. Vrem ca tinerii să devină interesați și atrași de cultură. Vrem ca tinerii să devină consumatori de produse culturale. Vrem să colaborăm cu modelele tinerilor care se bucură de încrederea și simpatia lor", a adăugat ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.

Declarațiile Irinei Rimes, cântăreaţa din Republica Moldova, și alegerea făcută de Ministerul Culturii au stârnit un val de critici și ironii la adresa cântăreței și a ministerului.

Cântăreaţa Irina Rimes, ambasadorul Zilei Brâncuși: „Am vizitat unele dintre lucrările domnului sculptor. Eu sunt mai main-stream aşa"

“Am acceptat invitația domnului ministru de a fi promotor al evenimentului pentru că îmi doresc ca tinerii cu care vorbesc, direct sau indirect, să înțeleagă cât de important este să ne cunoaștem cultura, să perpetuăm obiceiurile, să fim mai aproape de valorile culturale românești, să nu uităm de ele doar pentru că nu mai sunt cool și trendy”, a spus Irina Rimes.
 

 

×
Subiecte în articol: Irina Rimes ziua brancusi domnul sculptor
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close