Antena 3 CNN Actualitate Cum explică PSD adoptarea la o oră atât de târzie a proiectului de lege privind grațierea

Cum explică PSD adoptarea la o oră atât de târzie a proiectului de lege privind grațierea

Cum explică PSD adoptarea la o oră atât de târzie a proiectului de lege privind grațierea
Sursa foto: foto: Agerpres
01 Feb 2017   •   01:02

Vicepreședintele PSD Doina Pană a declarat, marți seara, că amendarea Codului penal era o urgență maximă și, personal, susține modul în care Guvernul a ales să o facă, prin ordonanță de urgență.    

„Vreau să subliniez că orice decizie a CCR trebuie să intre în vigoare în 45 de zile, asta trebuie să facă guvernul sau parlamentul, pentru că de foartă multă vreme Parlamentul n-a făcut-o, Guvernul și-a asumat acest lucru (...) Oricum, această OUG ajunge în Parlament, dacă mai trebuie să suporte modificări se va întâmpla acolo, dar Guvernul a pus în legalitate ceea ce CCR a hotărât”, a spus Doina Pană la Digi24.

Întrebată care a fost motivul pentru care proiectele au fost adoptate de guvern la o oră așa de târzie, Doina Pană a spus că la acea oră s-a terminat ședința de guvern, care nu s-a putut ține mai devreme din cauza avizului pe buget așteptat de la CSAT. „Odată cu adoptarea bugetului, s-a adoptat un proiect de lege pentru transporturi și cele legate de justiție”, a adăugat vicepreședintele PSD.

 

×
Subiecte în articol: PSD
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close