x close

Fii alături de noi!

Cutiile negre ale avionului de la Cluj vor fi duse pentru decodificare în Franța

de 09 Ian 2016   •   15:15
Cutiile negre ale avionului de la Cluj vor fi duse pentru decodificare în Franța 16
Foto: Facebook
Cutiile negre ale avionului Blue Air care a ratat, joi, aterizarea pe pista Aeroportului Internațional ''Avram Iancu'' urmează să fie duse pentru decodificare la un laborator specializat din Franța, au declarat, sâmbătă, pentru Agerpres, surse din domeniul siguranței aviației.

Aceleași surse au menționat că este vorba despre două cutii negre care au fost ridicate deja de pe aeronava Blue Air.

Potrivit surselor respective, decodificarea cutiilor negre în astfel de incidente nu se face neapărat pentru a stabili vinovații, cât mai ales pentru îmbunătățirea sistemului de siguranță aviatică.

Un avion cu 116 pasageri, care efectua o cursă charter de la București la Barcelona, cu escală la Cluj, a ieșit, joi, pe de pista Aeroportului Internațional 'Avram Iancu' în timpul manevrelor de aterizare, fără să fie înregistrate victime sau pagube materiale.

În urma incidentului, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a deschis un dosar și o altă cercetare este derulată de Centrul de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (CIAS).
sati