Antena 3 CNN Actualitate Declaraţii INCENDIARE despre decizia Curţii Constituţionale de astăzi

Declaraţii INCENDIARE despre decizia Curţii Constituţionale de astăzi

Declaraţii INCENDIARE despre decizia Curţii Constituţionale de astăzi
Sursa foto: Foto: Antena3
06 Aug 2012   •   23:44

În ediţia de luni seară a emisiunii Sinteza Zilei, premierul Victor Ponta a spus luni seară că secretariatul general al Guvernului şi Monitorul Oficial au cerut lămuriri preşedintelui Curţii Constituţionale cu privire la adresa pe care CCR a trimis-o luni dimineaţă Executivului cu privire la listele electorale permanente.
   
'Avem o situaţie extrem de neuzuală, sau, ca să spun aşa, fără precedent. L-am întrebat pe secretarul general, i-am întrebat pe cei de la Monitorul Oficial, pentru că nici ei nu ştiau, nu mai văzuseră aşa ceva, şi vor cere preşedintelui CCR, domnul Augustin Zegrean, domnia sa nu a semnat această adresă, să vedem cine a semnat-o şi să spună Monitorului Oficial ce anume să facă pentru că e o situaţie într-adevăr fără precedent', a precizat Victor Ponta.


Victor Alistar a intrat în convorbire telefonică directă cu Mihai Gâdea, deoarece, după părerea lui, decizia de azi a Curţii Constituţionale nu este legală. 

Acesta a avut două obiecţii cu privire la această decizie. Prima dintre ele este că 4 dintre judecătorii Curţii sunt în concediu, ceea ce înseamnă că, conform legii Curţii Constituţionale, care funcţionează într-un cvorum de minim 7, nu a fost întrunit. Astfel, orice jurisdicţie, cum este în cazul de faţă una constituţională, trebuie luată în condiţii de cvorum.

Decizia luată de Curte pe 2 august a fost luată în unanimitate, însă astăzi cvorumul CC nu a fost împlinit.

A doua obiecţie a acestuia a fost că nu se poate modifica o decizie constituţională decât dacă tot cei care au votat o anumită lege sunt de acord şi cu modificarea acesteia.

Alistar a menţionat de asemenea că domnul Augustin Zegrean nu şi-a asumat această juristicţie, şi a lăsat pe altcineva în locul dumnealui să semneze cu "pentru".

×
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close