Antena 3 CNN Actualitate Demersuri noi pentru extrădarea lui Sebastian Ghiță. Ce măsuri ia ministrul Justiției

Demersuri noi pentru extrădarea lui Sebastian Ghiță. Ce măsuri ia ministrul Justiției

Demersuri noi pentru extrădarea lui Sebastian Ghiță. Ce măsuri ia ministrul Justiției
Sursa foto: Foto: Agerpres.ro
19 Dec 2017   •   09:08

Marți se împlineşte un an de la fuga lui Sebastian Ghiţă din ţară. Acesta pare să ducă o viaţă liniştită în Serbia, singura sa responsabilitate în faţa autorităţilor fiind semnarea condicii la poliţie de două ori pe lună. 

În schimb, ministrul Justiţiei spune că se interesează constant de soarta dosarului lui Ghiţă şi ia în calcul o vizită de documentere în Serbia. Nu spune însă concret cand ar putea fi adus în țară omul de afaceri. 

”Judecătorii din Serbia sunt independenți precum judecătorii din România. Mnisterul Justiției a transmis toate documentele solicitate. Periodic, ministerul Justiției se interesează de evoluția cauzei. Ultimul răspuns pe care l-am primit a fost că instanța va stabili un termen și să decidă. Am făcut demersuri ca să realizez o deplasare în Serbia, să am o întrevedere oficială cu ministrul Justiției din Serbia pentru a mă documenta la fața locului, dar nu pentru a grăbi procesul”, a declarat Tudorel Toader.

×
Subiecte în articol: extradare Sebastian Ghita masuri
Parteneri
Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu rămâne în funcție! CSM a decis
x close