Antena 3 CNN Actualitate Diplomaţii şi familiile lor numeroase: Lista nepotismelor din Ministerul de Externe

Diplomaţii şi familiile lor numeroase: Lista nepotismelor din Ministerul de Externe

Diplomaţii şi familiile lor numeroase: Lista nepotismelor din Ministerul de Externe
07 Apr 2010   •   17:31

Obţinerea funcţiei de secretar la Ambasada Românei din Paris de către Bogdan Adrian Ionescu, zis şi Syda, viitorul ginere al lui Traian Băsescu, a deschis o adevărată cutie a Pandorei. Cel mai nou scandal pe tema nepotismului îi are în prim plan pe angajaţii Ministerului de Externe.

Potrivit unor informaţii care circulă pe internet, diplomaţii şi-au luat după ei întreaga familie pe posturi generos remunerate din banii publici. Astfel, au fost întocmite adevărate liste cu familiile diplomaţilor români care activează peste hotare, liste a căror sursă este chiar ministerul de resort.

Toate informaţiile provin de pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe, unde este publicată o evidenţă a tuturor angajaţilor de peste hotare cărora statul român le plăteşte salariu, cazare, diurna şi prime. Comparând numele care activează în diferite ambasade apar o mulţime de surprize.

Iată lista "nepotismelor" din Ministerul de Externe:

1. SUA - Ambasada Washington:

- Ambasador: Adrian Cosmin VIERITA

- Secţia politică: Codrina VIERITA

- Consilier: Cristian GAGINSKY

- Secţia politică: Cristina GAGINSKY

2. SUA ? Consulatul New York:

- Contabil principal, Secretară: Aurelia SAVU
- Intendent I ? sofer: Daniel SAVU

3. Ambasada Buenos Aires
- Secretară: Dana PETRE
- Departamentul Administrativ: Gheorghe PETRE

4. Consulatul României la Chicago
- Asistent executiv: Mădălina MOSCOVICI

- Administrator: Ovidiu MOSCOVICI

5. Ambasada Canberra ? Australia

- Ambasadorul României în Australia şi Noua Zeelandă: Mihai Ştefan STUPARU

- Consilier: Dna. Cristina STUPARU

- Secretar Dactilo Principal Contabil: Dna. Genoveva CRISTEA
- Intendent ? Şofer: Mihai CRISTEA

6. Ambasada Romaniei la Bruxelles
- Consilier diplomatic: Dl. Mircea SIMION

- Secretar II: Dna. Teodora SIMION

7. Ambasada Ottawa ? Canada

- Asistenta ambasadorului: Dna. Maria PĂUNICĂ
- Şef serviciu administrativ: Dl. Victor PĂUNICĂ

8. Consulatul Romaniei la Toronto, Canada

- Referent Principal: Teodor CIOBANU

- Referent Principal: Emily CIOBANU

9. Ambasada Beijing ? China

- Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al României în Republica Populară Chineză şi Mongolia: Viorel ISTICIOAIA BUDURA

- Consilier diplomatic: Dna. Tatiana ISTICIOAIA BUDURA

10. Ambasada Nicosia ? Cipru

- Administratie, financiar si contabilitate: Laura ANGHELINA, Vasile ANGHELINA

11. Ambasada Atena ? Grecia

- Secretar II: Dan BABEANU

- Secretar III, Atasat de presa: Alina BABEANU

12. Consulatul Romaniei la Salonic, Grecia

- Consul General: Dumitru HRITULEAC

- Consul: Luminita Sanda HRITULEAC

13. Ambasada New Delhi

- Ambasador: D-na Valerica EPURE
- Consilier: Dl. Cristian EPURE

14. Ambasada Amman ? Iordania

- Serviciul secretariat şi financiar: Mihaela IORGA

- Serviciul administrativ: Daniel IORGA

15. Ambasada Tel Aviv ? Israel

- Ambasadorul României în Statul Israel: Edward IOSIPER
- Consilier diplomatic: Tatiana IOSIPER

- Referent de specialitate: Rodica ŞTEFĂNESCU
- Şef serviciu administrativ: Mircea ŞTEFĂNESCU

- Referent relaţii : Marilena CIOCOIU
- Economist principal: Eugen CIOCOIU

16. Ambasada Romaniei la Roma ? Italia

- Ambasador: Dl. Răzvan Victor RUSU

- Consilier diplomatic: Dna. Livia Alexandrina RUSU

- Secretar III: Dl. Marius Cristian CRISTEA

- Ataşat: Dna. Anita CRISTEA

17. Consulatul României la Milano
- Consul general: Tiberiu Mugurel DINU, tatăl Alexandrei Dinu, fosta soţie a lui Adrian Mutu
- Vice-consul: Liliana DINU

18. Ambasada României la Luxemburg
- Secretariat, contabilitate: Mihaela NICA
- Serviciul administrativ: Niculae NICA

19. Ambasada României la Kuala Lumpur ? Malaezia

- Secretară-contabilă: Mihaela IUGA
- Administrator: Petre IUGA

20. Ambasada din Moscova ? Rusia

- Adjunct al şefului de misiune: Daniel CIOBANU, consilier
- Departamentul politic: Luminiţa CIOBANU, secretar III

21. Consulatul României la Sankt Petersburg
- Funcţionari consulari: Daniela Mihaela STOIAN
- Compartiment administrativ: Lucian STOIAN ? administrator/şofer

22. Consulatul României la Odessa, Ucraina

- Compartiment consular: Marin ŞEGĂU ? consul
- Funcţionari consulari: Maria ŞEGĂU
- Secretariat: Lucia RUSU ? secretar/contabil
- Administrativ: Simion RUSU ? administrator/şofer

23. Ambasada României la Sfântul Scaun ? Vatican
- Secretară: Emilia VIGNIDE
- Administrator: Nils VIGNIDE

24. Ambasada României la Madrid ? Spania
- Ambasador extraordinar şi plenipotenţiar: Maria LIGOR
- Secţia politică: Adrian LIGOR, Consilier (şeful secţiei politice)

- Secretariat ambasador: Monica POSTOLE
- Departament financiar şi administrativ: Daniel POSTOLE, administrator


25. Consulatul României la Barcelona, Spania
- Consul General: Radu IONESCU
- Referent principal relaţii: Ştefănuţa-Ana IONESCU

26. Consulatul României la Sevilla, Spania
- Referent principal relaţii: Oana ŞELARU
- Referent principal relaţii: Marius-Florin ŞELARU

27. Ambasada României la Stockholm ? Suedia
- Ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Regatul Suediei: Răduţa MATACHE
- Secţia politică: Constantin MATACHE, ministru consilier

28. Ambasada României la Haga ? Regatul Ţărilor de Jos
- Secretară: Marilena STROE
- Şef serviciu administrativ: Gheorghe STROE

29. Ambasada României la Budapesta ? Ungaria
- Secţia Consulară: Marin URSUŢ, consilier
- Funcţionar consular: Ana URSUŢ
- Funcţionar consular: Melania BENŢE
- Biroul ataşatului de afaceri interne: Ioan BENŢE, Comisar şef

30. Misiunea Permanentă a României la ONU ? New York

- Administrative Officer: Damian DUTESCU

- Executive Assistant: Mariana DUTESCU

31. Reprezentanţa Permanentă pe lângă Consiliul Europei ? Strasbourg

- Adjunct al Reprezentantului Permanent: Horia ROGOVEANU
- Adjunct al Reprezentantului Permanent: Oana ROGOVEANU


32. Consulatul României la Strasbourg
- Administrator: Gheorghe GRIGORE
- Secretară Contabil: Elena GRIGORE

33. Misiunea Permanentă a României pe lângă organizaţiile de la Viena

- OSCE - Secretar II: Raluca Elena NECULAESCU
- Secretar II: Dan Sebastian NECULAESCU

34. Consulatul Romaniei de la Rio de Janeiro ? Brazilia
- Cancelaria: Anişoara CONSTANTIN
- Administrativ: Cornel CONSTANTIN

35. Consulatul României la Lyon ? Franţa
- Referent principal relaţii: Nicolae PĂUNESCU
- Contabil principal: Mihaela PĂUNESCU

36. Consulatul Romaniei la Munchen, Germania

- Consul, responsabil pentru probleme privind paşapoarte, acte identitate temporare şi vize: Cristinel PETRESCU

- Referent relaţii principal, contabilitate şi secretariat: Dorica PETRESCU


- Consilier economic, Biroul München, coordonează relaţiile economice şi comerciale ale României cu landul Bavaria: Cristian MATEESCU

- Consilier economic, Biroul Stuttgart, coordonează relaţiile economice şi comerciale ale României cu landul Baden-Württemberg: Ioan MATEESCU

- Funcţionar consular principal, competentă pentru acte notariale şi probleme de cetăţenie: Elena LĂUDATU

- Funcţionar consular, competent pentru transcrieri acte de stare civilă: Victor LĂUDATU

- Funcţionar consular, competent pentru paşapoarte şi acte identitate temporare:Mădălina Elena MOŞOIU

- Administrator: Decebal Marian MOŞOIU


Despre acelaşi subiect a scris şi www.inpolitics.ro.

În urma publicării informaţiilor privind ambasadele de familie, Ministerul de Externe a comunicat că soţii au fost angajaţi în cadrul misiunilor diplomatice prin concurs, precizând că această practică este încurajată.

"Cheltuielile cu cazarea, cu indemnizaţiile soţilor/soţiilor şi copiilor sunt mai mici dacă pleacă în misiune pe două posturi angajaţi soţ-soţie, decât dacă ar pleca angajaţi diferiţi, fiecare cu familia lui", se arată într-un comunicat al MAE.

Citeşte comunicatul Ministerului Afacerilor Externe (pdf)

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: diplomati Consulat ambasada MAE
Parteneri
Cod galben de vreme rea pentru jumătate de țară
x close