Antena 3 CNN Actualitate Directorul INFP: Se mai pot produce cutremure în zilele următoare

Directorul INFP: Se mai pot produce cutremure în zilele următoare

Directorul INFP: Se mai pot produce cutremure în zilele următoare
24 Sep 2016   •   12:49

Cutremurul produs sâmbătă noaptea, de 5,3 grade pe scara Richter, a fost unul semnificativ şi va putea fi urmat şi de alte cutremure în zilele următoare având în vedere activitatea seismică din Vrancea, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, directorul general al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP), Constantin Ionescu.

'Cutremurul care a avut loc sâmbătă, la ora 2:11, cu o magnitudine de 5,3 grade pe scara Richter şi la o adâncime de 91,5 kilometri, se caracterizează la nivel de cutremur semnificativ. El a reacţionat ca mecanism la fel ca seismul din 1990, iar efectele cutremurului au avut maxime la Bârlad, Vaslui, Iaşi şi în Republica Moldova, dar şi în sud-estul României. A mai fost ulterior un alt cutremur de 2,7 grade pe Richter, la 70 de kilometri adâncime, dar trebuie să vedem la o analiză dacă îl încadrăm în replică sau nu. Se mai pot produce cutremure mai mici în zilele următoare conform activităţii seismice normale a zonei Vrancei', a precizat Constantin Ionescu.

Potrivit sursei citate, înainte de acest cutremur s-au produs alte 30 de seisme cu magnitudini între 2 şi 3,5 grade pe Richter, luna septembrie fiind mult mai activă din punct de vedere seismic decât alte luni ale anului.

'Luna septembrie a fost mai activă din punct de vedere seismic faţă de alte luni ale anului, dar un cutremur de genul celui din noaptea aceasta se produce cam la 4 -5 ani. Aceasta este regula din observaţiile noastre ca un cutremur de 5 grade să se producă în acest interval de timp. Ultimul, de acest tip, a avut loc în anul 2009, deci sunt 7 ani, iar anterior s-a produs în 2004, cu magnitudini de peste 5 grade. Într-adevăr s-a mai produs unul mai mare în anul 2014, de 5,6 grade pe Richter, dar acesta a fost diferit pentru că s-a produs la o adâncime de 40 de kilometri', a explicat directorul general al INFP.

În opinia acestuia, cutremurele produse la adâncimi mari sunt periculoase dacă au magnitudini de peste 7 grade pe Richter, iar cele de adâncimi mici pot deveni periculoase la peste 5 grade pe scara Richter.

'Cutremurele care se produc la adâncimi mari sunt periculoase la magnitudini de peste 7 grade pe Richter, iar cele de adâncimi mici devin periculoase la peste 5 grade. Dacă se produc la adâncimea de 10 kilometri pot deveni periculoase, dar aria care poate fi afectată este foarte mică la cutremurele de suprafaţă. În schimb, aria de impact pentru cutremurele de adâncime este foarte mare. Sunt sute de kilometri, poate să fie şi la 400 - 500 kilometri distanţă, dacă s-ar produce în Vrancea', a subliniat Ionescu.

Acesta a afirmat că zona seismică Vrancea poate produce oricând un cutremur mai mare, dar 'nu se ştie când şi care va fi mărimea lui' deoarece este greu de estimat, iar în ceea ce priveşte cutremurul produs în Italia nu poate fi o legătura cu acest seism, zona Vrancea acţionând diferit faţă de multe alte zone seismice din lume.

'Tot timpul trebuie să ne aşteptăm că Vrancea va produce un cutremur mai mare, dar nu se ştie când şi care va fi mărimea lui. E greu de estimat. Nu există posibilitatea să faci o predicţie. E vorba de statistică, iei o serie de cutremure şi depinde de ce algoritm foloseşti. În ceea ce priveşte cutremurul din Italia, acesta nu are nicio legătură cu cutremurul produs în Vrancea, sunt lucruri independente. Vrancea acţionează altfel faţă de cutremurul din Italia sau din oricare altă parte a lumii ', a explicat Constantin Ionescu.

În opinia directorului general al INFP, Bucureşti este considerată capitala cu cel mai mare risc seismic deoarece se află la o distanţă mica de Vrancea, are o populaţie de peste două milioane de locuitori şi peste 100 de clădiri cu grade ridicate de risc seismic, iar din această cauză la un cutremur mare poate să producă şi moartea a peste 1.000 de locuitori.

Pe de altă parte, şeful INFP s-a arătat nemulţumit de faptul că sistemul informatic al Institutului cade de fiecare dată când sunt foarte multe accesări, adăugând că ar avea nevoie de o investiţie de circa 300.000 de euro ca să schimbe sistemul de calcul învechit.

'Căzutul sistemului de calcul este o problemă şi cred că ministerul (Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice n.r.) ar trebui să ne dea bani să rezolvăm această problemă pentru că la o accesare de peste 10.000 de utilizatori, site-ul se blochează. Din lipsa fondurilor, INFP nu poate să îşi facă un sistem de calcul care să reziste la mii de accesări. Aşa s-a întâmplat şi acum. S-au blocat trei sisteme şi nu am mai putut da nimic. Calculatoarele se mişcă greu pentru că sunt mai vechi. Ne trebuie cel puţin o investiţie de 300.000 de euro pe sistemul acesta de calcul coordonat', a explicat Constantin Ionescu.

Acesta a adăugat că în postarea iniţială INFP a arătat un cutremur de 5,6 grade, dar ulterior a fost revizuit la o magnitudine de 5,3 grade pe scara Richter.

'Noi am postat în estimarea iniţială o magnitudine de 5,6 grade pe Richter, dar după ce am introdus de la mai multe staţii s-a obţinut valoarea 5,3. Avem un sistem de alarmare care a produs valoarea de 5,6, pe urma 5,4 şi pe urma 5,3. Acestea au fost etapele de evaluare ale cutremurului din această noapte', a mai spus Ionescu.

Sâmbătă dimineaţă, la ora locala, 2:11, s-a produs în zona Vrancea un cutremur de 5,3 grade pe Richter,  la şapte kilometri vest de comuna Nereju, judeţul Vrancea, la o adâncime de 91,6 kilometri, fiind urmat la 2:48 de unul de 2,7 grade pe Richter.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Răsturnare de situaţie în intenţia de vot la alegerile locale
x close