Antena 3 CNN Actualitate Doi români și doi sârbi au pus la cale o căsătorie de conveniență pentru a putea locui în Europa. Cum au fost descoperiți

Doi români și doi sârbi au pus la cale o căsătorie de conveniență pentru a putea locui în Europa. Cum au fost descoperiți

Doi români și doi sârbi au pus la cale o căsătorie de conveniență pentru a putea locui în Europa. Cum au fost descoperiți
Sursa foto: foto: Pexels
17 Dec 2017   •   17:38

Noua modă a cetățenilor care nu fac parte din UE și vor să devină europeni este căsătoria de conveniență. Astfel, doi români și voi sârbi au fost prinși de polițiști că s-au căsătorit ca să poată obține acte de ședere în România. 

Aceștia s-au cunoscut pe internet și au pus la cale o căsătorie de conveniență. Oamenii legii au descoperit că cuplul de sârbi era căsătorit și a divorțat pentru a-și putea duce planul la capăt. 

Potrivit unor surse judiciare, o astfel de căsătorie este estimată la câteva mii de euro. 

Polițiștii arădeni au depistat cele două cupluri fiindcă aceștia nu vorbeau nicio limbă comună și le era imposibil să comunice între ei. Ulterior au aflat toată povestea. 

Sârbii vor fi nevoiți să părăsească teritoriul României în aproximativ 30 de zile, potrivit Libertatea

”Din practică s-a constatat faptul că străinii recurg la încheierea unor căsătorii de conveniență, în vederea obținerii unui permis de ședere pe teritoriul României, care ulterior le facilitează deplasarea în alte state europene. Statul român ocrotește căsătoria și viața de familie, iar Convenția Europeana a Drepturilor Omului impune o astfel de protecție, dar obligația statului român încetează în momentul în care se dovedește că raporturile de familie sunt nesincere, iar cetățeanul străin a încheiat o căsătorie de conveniență având ca unic scop obținerea dreptului de ședere în România”, au spus reprezentanții Serviciului de Imigrări. 

×
Subiecte în articol: romani Europa casatorie
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close