Antena 3 CNN Actualitate Liviu Dragnea, după ședința CEx: Unii colegi au acționat împotriva PSD

Liviu Dragnea, după ședința CEx: Unii colegi au acționat împotriva PSD

Liviu Dragnea, după ședința CEx: Unii colegi au acționat împotriva PSD
05 Noi 2018   •   17:46

Liviu Dragnea a făcut declarații după ședința CEx, în care s-a votat ca șeful PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, și secretarul general, Marian Neacșu, să fie excluși din PSD. 

”După CEX din septembrie, când s-a hotărât să nu se susțină acea scrisoare, să nu se mai continue cu tipul acesta de acțiuni, s-a convenit, la propunerea mea, eu nefiind de acord cu nicio măsură să se ia, ca toată lumea să se ocupe de ce trebuie să facă în partid, să sprijine Guvernul. Din păcate, ulterior au apărut unele înregistrări de la niște ședințe pe care le-a condus domnul Adrian Țuțuianu. Condamn înregistrarea ședințelor interne de partid, dar acele afirmații au supărat cea mai mare parte dintre membri de partid. Am avut o discuție, de câteva ore, 6-7 ore, cu majoritatea președinților și videpreședinților, ieri, la Parlament. Toți au fost foarte supărați că după acel CEX o parte a continuat să acțiuneze împotriva acestui partid.

Azi, mulți colegi i-au reproșat lui Țuțuianu acele afirmații. El a spus că ar putea să își ceară scuze, dar își menține toate afirmațiile. Colegii nu au fost de acord și au spus că afirmațiile rămân. După acel CEX, domnul Neacșu nu a mai ajuns la sediul central și nu a mai făcut nicio acțiune în partid. Tot mai mulți colegi mi-au spus că mai mulți parlamentari sunt chemați să adere la un nou proiect. Mulți lideri din Opoziție mi-au spus că domnul Neacșu negociază cu Opoziția pentru a susține o moțiune de cenzură. Toate aceste lucruri au făcut ca 54 dintre cei 55 de membri să voteze excluderea celor doi colegi. V-am spus de la început că nu va fi o ședință plăcută, dar că este o măsură necesară. Sper ca toți ceilalți colegi să înțeleagă că obiectivele noastre rămân aceleași”, a spus Liviu Dragnea.

Liviu Dragnea a fost întrebat de ce nu a fost exclusă din PSD și Gabriela Firea, care a tot făcut atacuri la adresa sa. 

„Orice atac care se referă la mine nu mă face pe mine să cer colegilor mei să fie exclus cineva. Numai în momentul în care constatăm că se depășește linia roșie, adică acțiuni care lovesc foarte serios în stabilitatea partidului și în stabilitatea majorității guvernamentale”, a spus Dragnea. 

Întrebat ce se va întâmpla cu cei care sunt în spatele celor excluși din PSD, Liviu Dragnea a spus că „din punctul meu de vedere, nimic rău. Nu au ajuns nici la mine, nici la alți colegi informații despre vreo acțiune care să urmărească racolarea unor parlamentari PSD care să nu voteze legi inițiate de majoritate sau Guvern sau să voteze o eventuală moțiune de cenzură a opoziției”. 

„Ceea ce au spus toți colegii în sală au spus-o din proprie inițiativă. A fost faptul că nu vor vota împotriva Guvernului, împotriva legilor inițiate de majoritatea parlamentară”, a mai spus Dragnea. 

În ceea ce privește afirmația lui Țuțuianu, care a spus că știe că a fost înregistrat de Codrin Ștefănescu, Liviu Dragnea  a spus că nu poate fi de acord cu așa ceva. „Nu a fost Codrin Ștefănescu la acea întâlnire. Acea întâlnire a fost a organizației PSD Dâmbovița, din care Codrin Ștefănescu nu face parte. Nu putea să înregistreze cineva care nu era prezent acolo. Cei care au înregistrat au făcut un lucru rău”. 

Dragnea a făcut clarificări în privința poveștii cu valiza din Teleorman. „Eu n-am niciun fel de legătură cu acea valiză. Poze cu mine cred că sunt mii în această țară. Nu ma interesează cum au ajuns acolo. Teldrum sau nicio altă companie nu mi-a plătit nimic din ce s-a realizat în vreo proprietate de-a mea. Niciodată”. 

Întrebat dacă îl mai susține pe Tudorel Toader în Justiție, Liviu Dragnea a spus că „nu este adevărat. Eu îl susțin”. 

Privind procedura de revocare a lui Augustin Lazăr, Dragnea e de părere că trebuie dusă la capăt. „Din ce a prezentat domnul Toader și din ce a reieșit în presă, cred că lucrurile acolo sunt mult mai grave. Acolo vorbim de 1 sau 2 oameni care au fost numiți în funcție prin decret prezidențial, după ce clasaseră niște dosare pentru cel care i-a numit în funcție. Nu cred că e vorba doar de moralitate, ci de încălcarea legii, de un conflict de interese. În aceste chestiuni trebuie făcută lumină. Aceste fapte nu pot fi îngropate”. 

×
Subiecte în articol: Dragnea
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close