Antena 3 CNN Actualitate Francezii cer un ”pact” cu islamul, a doua religie din țară. Premierul Manuel Valls, invitație inedită pentru comunitatea musulmană

Francezii cer un ”pact” cu islamul, a doua religie din țară. Premierul Manuel Valls, invitație inedită pentru comunitatea musulmană

Francezii cer un ”pact” cu islamul, a doua religie din țară. Premierul Manuel Valls, invitație inedită pentru comunitatea musulmană
Sursa foto: Foto: pixabay.com
31 Iul 2016   •   08:35

Comunitatea musulmană din Franţa este invitată să participe duminică la slujbe în bisericile de pe tot cuprinsul ţării, la cinci zile după ce doi jihadişti i-au tăiat gâtul unui preot într-o biserică şi au rănit grav o altă persoană pe care au încercat să o ucidă în acelaşi mod.

Într-un articol scris de premierul Manuel Valls şi publicat de săptămânalul Le Journal du Dimanche, citat de AFP și Agerpres, şeful executivului francez consideră că în condiţiile în care 'islamul şi-a găsit locul în Republica' Franceză, atunci este 'urgent să se construiască un veritabil pact' cu această religie, a doua din Franţa.

Premierul Valls mai propune 'revizuirea unor reguli', astfel încât finanţările oferite din exterior comunităţii musulmane să fie diminuate, în paralel cu sporirea fondurilor acordate acesteia în Franţa.

Într-un interviu acordat anterior cotidianului Le Monde, el a cerut în mod deosebit ca 'imamii să fie formaţi în Franţa, nu în altă parte'.

Tot în ediţia de duminică a publicaţiei Le Journal du Dimanche, circa 40 de personalităţi musulmane s-au declarat 'preocupate de neputinţa organizării actuale a islamului în Franţa'.

Între timp, ancheta privind atacul de marţi din biserica de la Saint-Etienne-du-Rouvray se concentrează pe mediul în care evoluau cei doi jihadişti (ucişi în intervenţia forţelor de ordine), Abdel Malik Petitjean şi Adel Kermiche, ambii în vârstă de 19 ani şi aflaţi în atenţia serviciilor de informaţii franceze. Cel din urmă încercase să plece în Siria de două ori în 2015 şi a fost inculpat pentru legături cu terorismul şi plasat în detenţie în Franţa, dar a beneficiat de o eliberare condiţionată.

×
Subiecte în articol: manuel valls
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close