Antena 3 CNN Actualitate Gigi Nețoiu, în fața comisiei parlamentare: Nu am fost la Gabriel Oprea, în seara alegerilor prezidențiale din 2009

Gigi Nețoiu, în fața comisiei parlamentare: Nu am fost la Gabriel Oprea, în seara alegerilor prezidențiale din 2009

Gigi Nețoiu, în fața comisiei parlamentare: Nu am fost la Gabriel Oprea, în seara alegerilor prezidențiale din 2009
Sursa foto: Foto: Agerpres
13 Iun 2017   •   17:36

Gheorghe Neţoiu, fost membru fondator al UNPR, a declarat marţi, după audierea sa la Comisia de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, că nu a fost prezent la Gabriel Oprea acasă şi nu era nici în Bucureşti în seara scrutinului. 

"Referitor la afirmaţia domnului Andronic, eu am fost de multe ori la domnul Oprea, sunt prieten înainte de 1989 cu domnul Oprea şi cu domnul Iordănescu, dar în seara respectivă nu am fost nici acolo, nici în Bucureşti. Eram la Craiova, mai exact la un hotel din Craiova. E adevărat, m-am întâlnit cu domnul Andronic în casa domnului Oprea, dar cu altă ocazie, nu atunci", a susţinut Neţoiu. 

Întrebat dacă l-a văzut pe Florian Coldea, atunci când s-a constituit UNPR, în biroul lui Gabriel Oprea de la MApN, Neţoiu a spus: "Nu l-am văzut. L-am văzut pe domnul Coldea cu alte ocazii, dar nu particulare. La o întâlnire privată a fost şi domnul Coldea. La un restaurant, era ziua cuiva. Nu l-am văzut pe domnul Maior. Noi eram la UNPR, eram vicepreşedinte cu domnul Iordănescu pe linie de sport şi era ziua cuiva din sport. A trecut şi dânsul (Coldea - n.r.), i-a spus 'la mulţi ani' şi a plecat". 

El a adăugat că a fost şi în biroul lui Gabriel Oprea de la MApN. "M-am văzut decât cu domnul Oprea, eu nu mă duceam să mă întâlnesc, nu făceam şedinţă acolo", a afirmat Neţoiu. 

Cât priveşte relaţia lui cu UNPR, Neţoiu a reamintit că a fost unul dintre membrii fondatori ai formaţiunii politice. "La UNPR, eu am fost unul din membrii fondatori, împreună cu domnul Iordănescu. Discuţia a fost din septembrie - octombrie pentru înfiinţarea acestui partid, iar evenimentele s-au petrecut în decembrie, pe data de 6", a susţinut Neţoiu. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: ancheta comisie parlamentara
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close