Antena 3 CNN Actualitate Guvernul, scos din circuitul numirii şefului DNA şi Procurorului General

Guvernul, scos din circuitul numirii şefului DNA şi Procurorului General

Guvernul, scos din circuitul numirii şefului DNA şi Procurorului General
Sursa foto: Foto: radu-tudor.ro
30 Oct 2015   •   19:38

Peste 70% dintre magistrați s-au pronunțat prin vot în favoarea propunerii ca procurorul general, precum și procurorii șefi ai DNA și DIICOT să fie numiți de președinte la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), și nu la propunerea ministrului Justiției, așa cum prevede actuala formă a Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, mentioneaza Agerpres.

 
Consultarea magistraților s-a făcut înainte ca Plenul CSM să aprobe propunerile de modificare și completare a statutului judecătorilor și procurorilor, propuneri ce vor fi înaintate ministrului Justiției.
 
Potrivit centralizatorului rezultatelor votului exprimat în adunările generale ale instanțelor și parchetelor, în favoarea propunerii s-au pronunțat 2.668 de judecători și 1.441 de procurori, iar împotrivă 921 de judecători și 599 de procurori.
 
Subiectul a fost dezbătut în ediţia de vineri a emisiunii "La Ordinea Zilei", realizată de Dana Grecu, la Antena 3. 
 
Radu Tudor a explicat că decizia schimbă total jocurile de putere din România. 
 
"Au fost consultaţi magistraţii în privinţa modului de norminalizare a Procurorului General al României, al procurorului şef al DNA, şi al procurorului şef DIICOT. Tocmai spuneam că Victor Ponta a propus-o pe Laura Codruţa Kovesi procuror şef al DNA, cât a asigurat interimatul de la justiţie şi că miza asta politică foarte mare generează nişte lupte subterane uriaşe între sistemul judiciar şi sistemul politic. Iată că decizia de astăzi este foarte relevantă în acest sens. Această decizie a CSM de a scoate ministrul Justiţiei şi premierul din jocul puterii în zoa judiciară va fi aplicată. Avem de-a face cu o nouătate extraordinară. Acest guvern sau viitorul Guvern nu va mai fi o miză politică atât de mare anul viitor, în 2016, când expiră două mandate importante. Mandatul procurorului şef DNA, Laura Codruţa Kovesi şi mandatul de preşedinte al ÎCCJ, Livia Stanciu. Ponta, PSD, Guvernul ies definitiv din această ecuaţie de putere", a explicat Radu Tudor.  
 
Conform propunerii de modificare a primului alineat al articolului 45 din Legea 303/2004, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), prim-adjunctul și adjunctul acestuia, procurorii șefi ai DNA și DIICOT și adjuncții acestora, sunt numiți de președintele României la propunerea CSM, pe o perioadă de patru ani, cu posibilitatea de a fi reînvestiți o singură dată. Ei pot fi selectați dintre procurorii care au o vechime minimă de 12 ani în funcția de judecător sau procuror, au cel puțin gradul de parchet de pe lângă tribunal și au îndeplinit efectiv cel puțin cinci ani funcția de procuror la un parchet de pe lângă tribunal sau la un parchet ierarhic superior.
 

×
Parteneri
O dronă militară s-ar fi prăbuşit în apropiere de Brăila
x close