Antena 3 CNN Actualitate Fostul șef ANI Horia Georgescu a recunoscut: „Am făcut parte din statul paralel”

Fostul șef ANI Horia Georgescu a recunoscut: „Am făcut parte din statul paralel”

Fostul șef ANI Horia Georgescu a recunoscut: „Am făcut parte din statul paralel”
04 Mar 2018   •   23:15

Fostul șef al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Horia Georgescu, a dezvăluit că a făcut parte din aşa zisul 'Stat Paralel'.

„Într-un fel am făcut parte din această structură, dar eu am făcut totul din bună credinţă. Gândiţi-vă că instituţiile, clasa politică sunt praf. Nu se mai pot face construcţii, nu se mai poate lucra la proiecte. Se rezolvă dispute personale prin instituţii. Părerea mea e că lucrurile nu mai pot continua aşa. Sesizările se făceau şi în interiorul partidelor. Îşi făceau unii altora dosare. E impropriu să spui că Horia Georgescu a nenorocit ceva sau pe cineva. (..) Probabil unii trebuiau să devină ţapi ispăşitori. Nu eram nimic greşit că mă întâlneam cu directorul SRI şi nu puteam pune la îndoială ce-mi spunea cel mai înalt om al statului. Dacă stau zece persoane la o masă şi unul rămâne în picioare, lucrurile sunt foarte clare. Nu mă refer la doamna Kovesi, ci la domnul Maior. Eu am fost, să zicem un exponent al statului paralel, care timp de 9 ani am stat la masă cu aceste persoane şi brusc am devenit un biet penal. Trebuiau sacrificate persoane spre binele altora", a spus Horia Georgescu la B1 TV.

×
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close