x close

Fii alături de noi!

Incendiu la Dubai. Se conturează teoria unui atac terorist - ce au descoperit anchetatorii - VIDEO

de D.G.   •   01 Ian 2016   •   12:15
Incendiu la Dubai. Se conturează teoria unui atac terorist - ce au descoperit anchetatorii - VIDEO  817
sursa: Agerpres
Autorităţile din Dubai încearcă să afle cauzele incendiului produs la hotelul de 63 de etaje, martori afirmând că au auzit mai multe explozii înainte de izbucnirea focului, în timp ce autorităţile au confirmat că 16 persoane au fost rănite în incident, transmite Mediafax.

Potrivit martorilor, cu câteva secunde înainte de izbucnirea incendiului au fost auzite mai multe explozii la o terasă de la parterul clădirii.

Autorităţile susţin însă că incendiul a izbucnit la etajul 20 al clădirii de 63 de etaje.

Pompierii şi procurorii din Emiratele Arabe Unite depun eforturi pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor producerii incendiului. Guvernul din Dubai a anunţat că 16 persoane au fost rănite în timpul evacuării a mii de oameni din Hotelul de lux Address. Conform unor surse, o persoană a murit într-o busculadă produsă în timpul evacuării clădirii, dar informaţia nu a fost confirmată de autorităţi.

Incendiul puternic a izbucnit, joi seară, într-un hotel situat în centrul oraşului Dubai, în Emiratele Arabe Unite, chiar în piaţa în care urma să aibă loc un spectacol de artificii de Revelion, care s-a desfăşurat normal.

 Hotelul Address, din categoria "cinci stele premium", are 200 de camere simple sau duble şi 600 de apartamente.

Incendiul a cuprins circa 20 de etaje ale imobilului situat lângă celebrul turn Burj Khalifa, cea mai înaltă clădire din lume, având 828 de metri.

Mii de persoane, inclusiv turişti străini, se aflau în hotel în momentul izbucnirii incendiului.



În Premieră. Vise în eprubetă

În Premieră. Vise în eprubetă

România stă foarte prost la capitolul natalitate, iar populaţia este în scădere, dar statul nu este foarte preocupat de viitoarele generaţii. Medicii estimează că infertilitatea, o problemă care...

sati