Antena 3 CNN Actualitate Incendiu la o locomotivă, între staţiile CFR Strehaia şi Drobeta Turnu Severin. Traficul feroviar, reluat după mai multe ore

Incendiu la o locomotivă, între staţiile CFR Strehaia şi Drobeta Turnu Severin. Traficul feroviar, reluat după mai multe ore

Incendiu la o locomotivă, între staţiile CFR Strehaia şi Drobeta Turnu Severin. Traficul feroviar, reluat după mai multe ore
05 Iul 2016   •   13:46

UPDATE:  Garnitura de tren oprită în gara Butoieşti din cauza unui incendiu izbucnit marţi la locomotivă a fost repusă în mişcare, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Mehedinţi, Raluca Tîrcă, citat de Agerpres.

Potrivit acesteia, incendiul a fost stins de mecanicul de locomotivă înainte de a ajunge la faţa locului echipajul de intervenţie al Pichetului de pompieri Strehaia al ISU Mehedinţi.

”Locomotiva a fost înlocuită. Trenul Regio 9.504, compus din două vagoane, circula pe relaţia Orşova-Craiova. În acestea se aflau opt călători şi personalul CFR”, a precizat Tîrcă.

Reprezentanta ISU Mehedinţi a mai adăugat că incendiul a izbucnit din cauza aprinderii uleiului de motor şi că nu au existat victime.

Circulaţia trenurilor a fost restricţionată, marţi, între staţiile CFR Strehaia şi Drobeta Turnu Severin din cauza unui incendiu izbucnit la o locomotivă electrică, scrie Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al ISU Mehedinţi, Raluca Tărcă, a declarat că la faţa locului au fost trimişi să intervină un ofiţer şi şase subofiţeri cu un ASAS.

,,Reţeaua de electricitate a fost deconectată de la sistem pentru desfăşurarea operaţiunii de stingere a incendiului', a precizat Tîrcă.

În zona afectată se află specialişti de la Regionala CFR Craiova şi ISU Mehedinţi pentru stabilirea cauzelor care au provocat incendiul şi evaluarea pagubelor produse de acesta.

×
Subiecte în articol: trafic feroviar
Parteneri
Harta salariilor din România. Zonele unde angajații sunt plătiți cel mai bine
x close