Antena 3 CNN Actualitate Inculpat în dosarul lui Sebastian Ghiță: Mă simt ca o victimă a unui viol la a 15-a, a 16-a reconstituire!

Inculpat în dosarul lui Sebastian Ghiță: Mă simt ca o victimă a unui viol la a 15-a, a 16-a reconstituire!

Inculpat în dosarul lui Sebastian Ghiță: Mă simt ca o victimă a unui viol la a 15-a, a 16-a reconstituire!
21 Feb 2017   •   16:05

Fostul adjunct al șefului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Aurelian Mihăilă, a negat marți acuzațiile aduse în dosarul lui Sebastian Ghiță și a foștilor șefi din Parchet și Poliție și a arătat că nu este vorba decât o răzbunare din partea procurorului Mircea Negulescu, scrie Agerpres.

El a precizat că a aflat ulterior că Negulescu avea "o dușmănie ascunsă" față de el pentru că nu a stopat acțiunea în alt dosar în care erau implicați finul și vărul lui și a semnat în 2011 să se continue o anchetă împotriva lor.

"Nu am nicio legătură formală sau informală cu acest dosar. Nu aveam cum să furnizez niciun fel de informații despre Ispas Constantin. Susținerea conform căreia în cadrul unei întâlniri la noi în sediu cu mine, Ispas și Negulescu, în cadrul căreia domnul Ispas l-ar fi felicitat pe Negulescu pentru demersurile din acest dosar și că eu aș fi spus lui Negulescu 'Când ajungi la familia Cosma să ne anunți și pe noi' e manipulativă din punct de vedere al interpretării pe care a dat-o procurorul Negulescu. Nu îmi aduc aminte să fi purtat acea discuție (...) E o minciună sfruntată a lui Negulescu", a declarat Aurelian Mihăilă.

Președintele completului i-a atras atenția să păstreze declarația în limite profesionale, subliniind că este procuror și știe cum trebuie dată o declarație.

"Înainte sunt om. Mă simt ca o victimă a unui viol la a 15-a, a 16-a reconstituire! Domnul Negulescu le-a pus cum a vrut el acolo", a explicat Mihăilă.

El a povestit despre o convorbire pe care a purtat-o la începutul verii anului 2013 cu procurorul Mircea Negulescu, care, în opinia sa, "încerca să se poziționeze cumva în siajul său, fie al procurorului general Liviu Tudose.

"Singura discuție legată de o eventuală anchetă ce ulterior a format obiectul dosarului 465 pe care am purtat-o cu Negulescu, sfârșitul lui mai, începutul lui iunie, moment la care acesta a făcut referire la o emisiune TV despre o navă intitulată 'Flaminia'. Discuția a avut un caracter pur colocvial și nu a mai fost abordat niciun alt subiect pe această temă. Precizez că, în context, Negulescu a relevat faptul ca în acel reportaj erau implicate 'firme de casă' ale domnului Mircea Cosma. Tot dânsul, cu acel prilej, prin limbajul corpului s-a îndreptat către biroul procurorului general Tudose și a spus 'Ce putem face cât timp e jupânul aici?' Neîndoielnic se referea că o eventuală anchetă ar fi fost împiedicată de procurorul general", a susținut Mihăilă.

El a precizat că nu a încercat "nicio singură secundă" să împiedice demararea unei anchete în dosarul 465/P/2013 și nu i-a spus niciodată procurorului Negulescu să nu se atingă de Răzvan Alexe, așa cum pretinde procurorul.

×
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close