Castelul Cantacuzino din Bușteni, de o mare valoare arhitectonică , istorică , documentară și artistică, a fost construit în 1911 la cererea prințului Gheorghe Grigore Cantacuzino (Nababul) , fost ministru al României între 1899-1900,1904-1907.
Castelul,construit în stil neoromânesc , este înconjurat de un parc ale cărui alei te poartă spre grotă , cascade și fântâni arteziene. Sala de primire adăpostește o colecție de heraldică unică în România. Edificiul, realizat în piatră și cărămidă după planurile arhitectului Grigore Cerchez, se întinde pe o suprafață de 3148 mp.
Domeniul Castelului Cantacuzino de la Buşteni este unul dintre cele mai frumoase de pe Valea Prahovei. Grădina de la poalele palatului a fost amenajată cu mult bun-gust, după moda parcurilor din marile capitale europene. Se mai văd şi azi cele trei fântâni arteziene şi au rămas martori peste timp copacii aliniaţi de-a lungul aleilor drepte, scrie site-ul georgeenescu.ro.
Curioasă este grota din faţa castelului, care aminteşte de nişte vestigii antropice. Să fi fost doar un capriciu al Nababului sau o încercare de a da un aer boem grădinii? Misterul acestei grote, aflată lângă fântânile arteziene moderne, va rămâne, probabil, pentru totdeauna, nedescifrat. Pare să fie un element ieşit din decor, fără nicio legătură cu palatul fastuos, dar creează o atmosferă romantică deosebită.
Puţini dintre turiştii care îşi fac poze în faţa grotei cunosc legendele sumbre care se povestesc prin împrejurimi. Bătrânii ar fi auzit de la moşii lor că grota exista aici din vremuri vechi, înainte ca locurile acestea să intre în stăpânirea Cantacuzinilor, dar nici unul dintre ei nu a distrus-o. Se zice că locul ar fi bântuit, iar în serile cu furtună s-ar vedea dansând lumini nefireşti la intrarea grotei. Oamenii mai spun că se aud vaiere prelungi şi, uneori, se ivesc, preţ de o clipă, năluci de fum printre picăturile de ploaie.
Un blestem greu pare să atârne peste aceste locuri. Zvonurile întunecate au încetat o vreme, odată cu sfinţirea, la 1936, a bisericii aflate în apropierea castelului, închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. La cererea soţiei Prinţului se construiese pe domeniu, pe locul unui lăcaş de cult de la 1700, o bisericuţă de lemn, în stil maramureşean. În 1948 este însă închisă, odată cu naţionalizarea castelului şi sfinţită din nou, în 1994, după aproape 50 de ani de uitare.
După 1948, slujbele au fost interzise, iar comuniştii au preluat domeniul Cantacuzino. Jefuit de podoabe şi de mobila preţioasă, palatul a fost transformat în sanatoriu pentru pacienţii cu TBC, dar umblă vorba că funcţia de sanatoriu era numai de faţadă.
Înainte de Revoluţie, ceea ce se petrecea între zidurile palatului era un mister adânc şi nici azi nu se poate afla cu exactitate la ce era folosit domeniul Nababului.
Cert este că, pe porţile castelului, intrau mai des maşinile negre ale Securităţii decât ambulanţele. De aici au pornit zvonuri cum că în beciurile castelului ar fi fost supuşi torturii duşmanii fostului regim. Superstiţioşii se tem că sufletele lor chinuite se întorc să bântuie împrejurimile castelului şi grota, care pare să comunice cu beciurile adânci.
