Antena 3 CNN Actualitate Inedit Era o femeie obişnuită până într-o noapte! Viaţa i s-a transformat complet în urma unui vis cu Isus: "Este foarte înalt"

Era o femeie obişnuită până într-o noapte! Viaţa i s-a transformat complet în urma unui vis cu Isus: "Este foarte înalt"

Era o femeie obişnuită până într-o noapte! Viaţa i s-a transformat complet în urma unui vis cu Isus: "Este foarte înalt"
07 Mar 2018   •   23:18

Laura Vrânceanu era o femeie obişnuită până într-o noapte, când viaţa ei s-a transformat complet, după ce l-a visat pe Isus Hristos.

"Până în 2008 eram casnică, mă ocupam de copii, de gospodărie. Am avut un vis, mi-a apărut Mântuitorul şi mi-a spus să vin pe calea Lui. Până în 2008 nu aveam treabă cu Dumnezeu. Viaţa mi s-a schimbat de atunci, nu am mai pus accent pe lucruri materiale, pentru părinţi şi prieteni am părut nebună. Am început să merg la biserică, să postesc. Am început să cânt fără să îmi dau seama, după un an după ce am avut visul. Am lucrat cu Ionela Prodan şi cu Ozana Barabancea şi chiar cu Ovidiu Komornyik. Isus este tânăr, foarte înalt şi impune respect. Este o lumină. Minunile nu se explică. Mântuitorul încearcă să ne spună să ne iubim cu adevărat." a spus Laura Vrânceanu în emisiunea Agenţia VIP, potrivit spynews.ro.

×
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close