Antena 3 CNN Actualitate Inedit Halucinant! Întârzieri la trenurile de pe ruta Bucureşti-Craiova, după ce s-au tăiat cablurile de la instalația de semnalizare

Halucinant! Întârzieri la trenurile de pe ruta Bucureşti-Craiova, după ce s-au tăiat cablurile de la instalația de semnalizare

Halucinant! Întârzieri la trenurile de pe ruta Bucureşti-Craiova, după ce s-au tăiat cablurile de la instalația de semnalizare
Sursa foto: Foto: pixabay.com
25 Mar 2017   •   20:08

Instalaţia de semnalizare din zona de acţiune a staţiei CFR Chiajna s-a defectat sâmbătă după ce mai multe persoane au încercat să taie şi să fure cablurile, a anunţat compania CFR, administratorul infrastructurii pentru transportul de călători şi marfă pe calea ferată.

Oana Brânzan, purtătorul de cuvânt al companiei, a declarat sâmbătă pentru News.ro că trenurile care circulă între Bucureşti şi Craiova şi în sens invers au întârzieri de aproape o oră, dar situaţia va fi remediată în această noapte.

”Se înregistrează întârzieri de circa 60 de minute în traficul trenurilor care tranzitează zona staţiei Chiajna. Sunt afectate trenurile care circulă pe direcţia Bucureşti - Craiova şi Craiova-Bucureşti”, a declarat pentru News.ro Oana Brânzan, purtătorul de cuvânt al companiei.

Ea precizează că în prezent se lucrează la repunerea în funcţiune a instalaţiei, urmând ca în cursul nopţii problema să fie remediată.

 

×
Subiecte în articol: CFR
Parteneri
Schimbare radicală în funcţionarea Poştei Române
x close