Undeva, în inima Munţilor Siriu, cerul se oglindeşte într-un lac legendar. De ochiul de apă ascuns privirilor curioşilor se leagă poveşti despre care oamenii locurilor spun că au un sâmbure de adevăr. Lacul Vulturilor, format la peste 1.400 de metri altitudine, se află într-o zonă puţin cunoscută de turişti, cu peisaje sălbatice.
Lacul Vulturilor sau ”Lacul fără fund” se găseşte pe partea estică a versantului Mălâia, la altitudinea de 1.420 metri, în Munţii Siriului. Este un lac periglaciar, aflat pe suprafaţa comunei Chiojdu, judeţul Buzău. Drumul din Chiojdu până la ”Lacul Vulturilor” are 27 de kilometri. Îl poţi parcurge pe jos, în şase ore sau, dacă ai maşină de teren puternică, în aproape trei ore poţi ajunge pe creste, scrie adevarul.ro.
Denumirea de ”Lacul Vulturilor” îi revine datorită marelui scriitor Alexandru Valhuţă şi a însemnărilor sale făcute în opera sa, ”România Pitorească”. Alexandru Vlahuţă spune că acesta ar fi fost sălaşul de primăvară al vulturilor, ei având obiceiul să işi înveţe puii să zboare în această regiune: “vin vulturii, primăvara, de beau apă ca să întinerească, aici îşi învaţă puii să zboare, deasupra acestei oglinzi fermecate mijesc de somn, cu aripile-ntinse, trufaşii regi ai înălţimilor”. Superba legendă a dat numele lacului, devenind, datorită lui Vlahuţă, cunoscut în toată ţara sub numele de ”Lacul Vulturilor”.
Al doilea nume, cel popular, şi anume ”Lacul fără fund”, este datorat altei legende cunoscute prin părţile locului, ce nu are, aşa cum ar fi de închipuit, nicio legătură cu adâncimea lacului. Se spune că un cioban, sătul de această meserie, şi-ar fi părăsit turma de oi, aruncându-şi bâta în acest lac. După un an, el a regăsit-o plutind în Dunăre, moment la care, mistuit de dorul locurilor natale, a decis să se întoarcă la vechile lui activitaţi, căutându-şi turma de oi şi realizând că oieritul este, cu adevărat, menirea sa.
În zonă circulă şi alte poveşti legate de luciul de apă cocoţat pe masivul Siriu, cum ar fi că oamenii au construit un drum pe sub lac în timpul celui de-al Doilea Război Mondial pentru a induce în eroare armata germană, iar tancurile ce au intrat pe acel drum nu au mai ieşit la suprafaţă niciodată. O altă legendă ne realatează că locuitorii din satele de la poalele muntelui îşi aruncau în lac bogăţiile de frica tătarilor ce ştiau că aceşti localnici erau bogaţi. Oamenii rămâneau cu gândul că le vor recupera după trecerea cotropitorilor, dar nimeni nu a mai găsit nimic.
