Antena 3 CNN Life Oameni Aniversare inedită pentru un veteran de război. Ce a făcut la împlinirea a 90 de ani

Aniversare inedită pentru un veteran de război. Ce a făcut la împlinirea a 90 de ani

Aniversare inedită pentru un veteran de război. Ce a făcut la împlinirea a 90 de ani
04 Aug 2015   •   18:01

John Weston, un veteran al Royal Air Force, a sărbătorit aniversarea a 90 de ani într-un mod cel puţin inedit.

Legat de aripa superioară a unui Boeing-Stearman din 1942, fostul mitralior din Al Doilea Război Mondial, Weston a zburat şi a făcut din mână mulţimii, totul cu scopul de a strânge bani pentru o organizaţie care se ocupă de bolnavii de Alzheimer, boală de care a suferit şi consoarta sa.

"Soţia mea a fost destul de activă timp de trei ani, după care starea ei s-a înrăutăţit şi în ultimele opt luni a fost greu să o văd. Îşi pierduse uzul mâinilor, picioarelor, nu putea vorbi şi înghiţi" a mărturisit veteranul.

×
Subiecte în articol: Alzheimer
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close