Antena 3 CNN Actualitate Inedit Un important demnitar acuzat de corupție a venit la proces însoțit de 66 de avocați

Un important demnitar acuzat de corupție a venit la proces însoțit de 66 de avocați

Un important demnitar acuzat de corupție a venit la proces însoțit de 66 de avocați
Sursa foto: foto: pixabay.com
11 Mar 2016   •   21:08

Președintele senatului din Nigeria, Bukola Saraki, al treilea om în stat, dar inculpat pentru corupție, a venit vineri la tribunal cu o echipă de 66 de avocați, a constatat un corespondent al AFP la fața locului, transmite Agerpres.

El este acuzat că a disimulat bunuri achiziționate din fonduri publice deturnate pe vremea când era guvernator al statului Kwara (vestul Nigeriei), între anii 2003 și 2011. La audierea de vineri avocatul său principal a avut nevoie de circa zece minute pentru a citi lunga listă cu avocații apărării.

Nu a fost avansată nicio justificare pentru prezența unei asemenea armate de avocați. Dar luna trecută, un celebru avocat nigerian, acuzat că ar fi încercat să influențeze justiția, a apelat la un procedeu asemănător, venind în fața instanței cu o echipă de 90 de avocați, acțiune considerată de judecător drept o formă de 'hărțuire și intimidare a tribunalului'.

Dosarul Saraki este un test decisiv pentru campania anticorupție inițiată de președintele Muhammadu Buhari, care a fost ales anul trecut după ce a promis că va elimina 'demonul corupției' din Nigeria, prima putere economică a Africii. În fața tribunalelor vor fi aduse și alte personalități, inclusiv numeroși colaboratori ai fostului președinte Goodluck Jonathan.

Însă Bukola Saraki a contestat la Curtea Supremă competența instanței care-l judecă, astfel că procesul a fost amânat, pentru a doua oară, audierea fiind reprogramată pentru 18 martie, în timp ce procurorul a calificat contestația drept "o tentativă deliberată de a sabota procesul".

×
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close