Antena 3 CNN Actualitate Inedit Situație fără precedent! O întreagă comună a rămas fără polițiști. Motivul incredibil pentru care oamenii legii au „dispărut”

Situație fără precedent! O întreagă comună a rămas fără polițiști. Motivul incredibil pentru care oamenii legii au „dispărut”

Situație fără precedent! O întreagă comună a rămas fără polițiști. Motivul incredibil pentru care oamenii legii au „dispărut”
22 Noi 2017   •   10:59

Hoții din zona comunei gorjene Ciuperceni pot sta liniștiți. Și asta după ce toți polițiștii au intrat în concediu de paternitate. În timp ce reprezentanţii Inspectoratului din Gorj spun că totul este sub control, primarul se declară total nemulţumit, atât de situaţia creată, cât şi de lipsa dotărilor postului de poliţie.

În acest timp, casa secretarului de stat Doru Vişan din această localitate a fost jefuită de hoţi, care au plecat cu mai multe bunuri şi 15 mii de lei.

Din cei cinci polițiști care lucrează în comuna Ciuperceni, trei sunt în concedii de paternitate. O situaţie perfect legală, iar conducerea inspectoratului de poliţie Gorj, spune că în caz de nevoie, vor mai fi aduşi şi alţi poliţişti.

Pe localnici nu îi sperie faptul că sunt mai puţini oameni ai legii, pentru că agenţii rămaşi îşi fac treaba, iar dacă este nevoie, se bazează pe câini. Cu toate acestea, casa secretarului de stat din Ministerul Energiei, Doru Vișan, a fost spartă zilele acestea. Hoţii au plecat cu mai multe bunuri dar și cu 15.000 de lei.

Primarul din Ciuperceni este total nemulţumit de regimul în care se lucrează la postul de poliţie, dar şi de dotările pe care le au cei care trebuie să asigure siguranţa cetăţenilor.

Consilierii promit că problema va fi discutată în următoarea şedinţă de consiliu local.

 

×
Subiecte în articol: previziuni
Parteneri
Cod galben de ploi, ninsoare şi vânt. Se strică vremea în toată ţara
x close