Antena 3 CNN Actualitate Inedit Vineri 13. De ce este o zi cu ghinion

Vineri 13. De ce este o zi cu ghinion

Vineri 13. De ce este o zi cu ghinion
13 Iul 2018   •   08:30

Un eveniment ce a marcat istoria Franţei în secolul al XIV-lea a dus la conceptul că, dacă a 13-a zi din lună cade într-o vineri, atunci ar trebui să ne aşteptăm la ghinioane.

Ziua de vineri 13 este considerată de superstiţioşi ca fiind cea mai ghinionistă zi posibilă. Superstiţia a fost transpusă de-a lungul anilor în mai multe filme de groază (Seria „Friday the 13”) inducând ideea că în această zi ni se pot întâmpla cele mai cumplite lucruri posibile.

Statistic, un an calendaristic are cel puţin o zi de vineri care cade în a 13 zi a lunii, fiind maximum trei situaţii de acest gen. Asocierea dintre ziua de vineri şi cea de 13 a lunii este considerată cu atât mai ghinionistă cu cât, şi individual, cele două sunt catalogate de superstiţioşi ca fiind ghinioniste. 

În ceea ce priveşte ziua de vineri, lipsa de noroc al acesteia are caracter religios, fiind ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit. 

„Vineri, 13” a fost consemnată în istorie ca fiind o zi neagră încă de la începutul secolului al XIV-lea. Într-o zi de vineri, pe 13 octombrie 1307, majoritatea cavalerilor templieri din Franţa erau arestaţi sau ucişi, comanda fiind dată de regele Franţei, Filip al IV-lea.

În anul 2000, clubului auto german ADAC a prezentat o statistică a accidentelor rutiere din acel an, demontând astfel superstiţia aferentă vineri, 13. În aceste zile au avut loc 894 de accidente în timp ce media accidentelor în celelalte zile era de 975.

 

×
Parteneri
Companiile aeriene impun o nouă regulă pentru pasageri
x close