Antena 3 CNN Actualitate Ioan Gyuri Pascu, într-un ultim interviu: ”Viaţa nu e luptă, viaţa e un dar”

Ioan Gyuri Pascu, într-un ultim interviu: ”Viaţa nu e luptă, viaţa e un dar”

Ioan Gyuri Pascu, într-un ultim interviu: ”Viaţa nu e luptă, viaţa e un dar”
Sursa foto: Foto: Facebook
26 Sep 2016   •   08:46

Într-un ultim interviu al artistului, Ioan Gyuri Pascu vorbea despre adevăratele valori ale vieții.

”Pentru mine sunt valori care contează. Adevărul în primul rând, sinceritatea. Pentru a şti adevărul ai nevoie de sinceritate faţă de tine, faţă de ceilalţi, ai nevoie de intuiţie şi de imaginaţie. Intuiţia şi imaginaţia sunt două instrumente pe care credinţa ţi le dă ca să te ajute să afli adevărul într-un mod plăcut şi frumos ascuns într-o iluzie care se numeşte viaţă. Deşi imaginaţia sună ca şi ceva ce te îndepărtează de adevăr, ea te ajută să găseşti adevărul. Şi intuiţia care se mişcă pe un palier de frecvenţă foarte subtil, mult mai subtil şi mai înalt zic eu decât clarvederea, şi atunci dacă ai intuiţie eşti mai aproape de adevăr. Îţi trebuie o mare cheie care se numeşte iubire şi dacă o găseşti, nu o confunzi cu nişte aspecte mai mici ale ei şi o vezi pe de-a-ntregul atunci eşti un om foarte bogat. Iubirea este tot ceea ce este şi din care se nasc toate cele care există. Spuneam în cartea „Viaţă, adevăr, lumină“ că tot ceea ce există este, dar nu tot ce este există deja. Prin intuiţie şi prin imaginaţie facem ca verbul a fi să se manifeste şi gândurile noastre, care sunt o frecvenţă destul de subtilă înainte de frecvenţa joasă, materială, totuşi sunt mai joase decât intuiţia noastră, care naşte gândul şi când ne apar acele gânduri care nu sunt din memorie înseamnă că avem intuiţie şi ne-am conectat la mintea universală, care este alta decât mintea noastră mică, conectată la memorie, care merge şi creează pe ceea ce ştie, nu pe ceea ce nu ştie. Pe ceea ce cunoaşte”, declara marele artist pentru jurnalspiritual.

”Valori există peste tot. Oriunde există oameni, există valori. Înlăuntrul oamenilor există lumină, există Hristos. Unde există lumină, ea se poate manifesta atât cât îi dăm voie, cât turnăm iubire în pahar şi aici ţine de noi, de fiecare. Valori există peste tot. Oamenii sunt legătura între cer şi pământ, sunt trimişi aici ca să aibă grijă de pământ şi să se desăvârşească ei pe ei înşişi ca să treacă la un alt palier. (…)Viaţa nu e luptă, viaţa e un dar. Trebuie să împărtăşeşti, să stai cu tine să vezi care sunt darurile pe care le-ai primit pentru că fiecare om când coboară aici are în acea viaţă ceva important de făcut. Prima meserie este să fim învăţători şi elevi în acelaşi timp, în fiecare clipă, al doilea lucru este să ştii care este menirea ta, cu sinceritate să vezi ce ai tu de făcut, cine eşti tu”, a mai spus artistul.

×
Parteneri
Elena Mateescu anunță schimbarea drastică a vremii
x close