Antena 3 CNN Actualitate Justiție Comisia Juridică a Senatului amână dezbaterea proiectului grațierii

Comisia Juridică a Senatului amână dezbaterea proiectului grațierii

Comisia Juridică a Senatului amână dezbaterea proiectului grațierii
07 Mar 2017   •   19:47

Comisia juridică a Senatului a amânat marţi, pentru 21 martie, dezbaterea şi întocmirea raportului în ceea ce priveşte proiectul de lege pentru graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate.

Senatul este prima Cameră sesizată în cazul acestui proiect de lege organică, iar iniţiator este Guvernul. Termenul de adoptare tacită este în data de 25 aprilie.

Proiectul de lege a fost înregistrat la Senat pentru dezbatere în data de 31 ianuarie. El a primit avize favorabile de la Comisia pentru constituţionalitate, libertăţi civile şi monitorizare a executării hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului şi de la Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi.

La acest proiect de lege, preşedintele Comisiei juridice, Şerban Nicolae, a depus o serie de amendamente care prevăd, printre altele, că se graţiază în întregime pedepsele cu închisoarea de până la trei ani inclusiv, dar şi pedepsele de până la şapte ani inclusiv, a căror executare a început, iar restul rămas de efectuat este mai mic de trei ani; parţial, cu trei ani, pedepsele de până la şapte ani inclusiv, a căror efectuare a început, iar restul rămas de efectuat este mai mare de patru ani.

De asemenea, se graţiază parţial trei pătrimi din restul rămas neexecutat din pedepsele de până la zece ani inclusiv, a căror executare a început, iar restul rămas de executat este mai mic de patru ani; parţial, jumătate din restul rămas de executat din pedepsele de până la zece ani inclusiv, a căror executare a început, iar restul rămas de executat este mai mare de patru ani.

Şerban Nicolae consideră că de proiectul de lege pentru graţierea unor pedepse în varianta amendată de el ar putea beneficia aproximativ 2.700 de persoane.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Răsturnare de situaţie în intenţia de vot la alegerile locale
x close