Antena 3 CNN Actualitate Justiție Inspecția Judiciară: Judecătoarea Camelia Bogdan a încălcat legea din nou. DOCUMENT

Inspecția Judiciară: Judecătoarea Camelia Bogdan a încălcat legea din nou. DOCUMENT

Inspecția Judiciară: Judecătoarea Camelia Bogdan a încălcat legea din nou. DOCUMENT
Sursa foto: Foto: captura Antena 3
de M.Z.    |    24 Mar 2017   •   15:28

Camelia Bogdan a încălcat legea din nou. Este concluzia Inspecţiei Judiciare care a trimis-o pe judecătoare din nou în cercetare disciplinară. 

Verificările prealabile judecăţii care se face în secţiile Consiliului Superior al Magistraturii au arătat că aceasta şi-a însuşit fără drept un dosar. 

Întâmplarea a avut loc în perioada în care judecătorul desemnat să le soluţioneze plecase în concediu. Toate dosarele urmau să fie amânate de Bogdan şi au fost. Mai puţin unul. 

Motivul? În dosar existau acte ale unui notar care era întâmplător fostul soţ al preşedintei Tribunalului Bucureşti, Laura Andrei. 

Camelia Bogdan era în duşmănie cu magistratul şi îi făcuse acesteia deja o plângere penală. Ca atare, a dispus punerea sub sechestru a notarului şi a fostelor soţii. 

Decizia a fost contestată de toată lumea, inclusiv de procurori, deoarece este o aberaţie juridică şi un mare abuz. 

Documentul Inspecției Judiciare, în clipul video de mai jos.

×
Subiecte în articol: Camelia Bogdan inspectia judiciara
Parteneri
A murit Daniel Barbu, fost ministru al Culturii
x close