Antena 3 CNN Actualitate Justiție Șerban Nicolae, reacție dură după anunțul privind revocarea Laurei Codruța Kovesi

Șerban Nicolae, reacție dură după anunțul privind revocarea Laurei Codruța Kovesi

Șerban Nicolae, reacție dură după anunțul privind revocarea Laurei Codruța Kovesi
22 Feb 2018   •   22:29

Concluziile raportului prezentat joi de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, arată o situaţie fără precedent, cu acte de natură să submineze însăşi autoritatea statului român, iar factorii responsabili ar fi trebuit să fi acţionat deja, a declarat joi pentru AGERPRES liderul senatorilor PSD, Şerban Nicolae.

"În mod cert, este o situaţie fără precedent. Chiar dacă ea a fost prevăzută ca ipoteză în lege, o asemenea situaţie în care ministrul Justiţiei să ceară revocarea din funcţie a unei persoane cu o asemenea poziţie este una fără precedent. Dar şi faptele, aşa cum au fost prezentate de ministrul Justiţiei, sunt fără precedent. Sinteza prezentată este una care ar trebui sa ne pună pe gânduri. Concluziile unui asemenea raport ar trebui să ne dea de gândit tuturor, nu doar celor care au responsabilităţi publice, ci chiar cetăţenilor obişnuiţi, pentru că arată vulnerabilităţi ale autorităţilor statului român, arată disfuncţionalităţi în aplicarea legii şi în asumarea unor răspunderi publice, ceea ce ar putea pune în pericol drepturi şi libertăţi fundamentale, ar putea afecta instituţiile constituţionale ale statului român, respectarea democraţiei, a statului de drept, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, ale separaţiei puterilor în stat. Din această perspectivă, era de aşteptat ca factorii direct responsabili să fi acţionat din vreme, nu să se ajungă aici - să constatăm un anumit comportament sistematic şi repetat de conflict între instituţiile publice, de discreditare publică a unor autorităţi, prin contestare publică a deciziilor CCR, de subminare a autorităţii Parlamentului şi de intimidare a Guvernului", a arătat Şerban Nicolae.

Potrivit acestuia, în esenţă, astfel de acte "sunt de natură să submineze însăşi autoritatea statală în România şi practic invită cetăţenii la dezordine".

"Din moment ce un conducător de autoritate publică îşi poate permite să conteste sau să discrediteze o autoritate de statura Curţii Constituţionale sau de natura Parlamentului României înseamnă că orice cetăţean îşi poate permite acelaşi lucru şi că de fapt respectarea legii în România este facultativă, responsabilitatea publică este o chestiune de opţiune şi important este să avem putere: Cine are putere, trăieşte după legea junglei, cei care nu au putere suportă consecinţele", a adăugat senatorul social-democrat.

Şerban Nicolae consideră că atât CSM, cât şi preşedintele României trebuie să-şi îndeplinească atribuţiile cu maximă eficienţă şi urgenţă.

"Din punctul meu de vedere este o situaţie gravă şi aş vrea ca CSM şi preşedintele României să-şi îndeplinească atribuţiile cu maximă eficienţă, cu maximă urgenţă şi cu maximă responsabilitate. Preşedintele României va avea o decizie politică. În ciuda a ceea ce repetă lozincar persoane cu influenţă publică, preşedintele României este o persoană publică, este un om politic şi ia decizii politice. Şi, de aceea, eu cred că decizia preşedintelui va fi pur de natură politică. Rămâne însă de văzut responsabilitatea fiecăruia cum va fi cântărită de cetăţeni", a spus liderul senatorilor PSD.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close