Antena 3 CNN Actualitate Justiție Românul care a îngrozit Germania, după ce a ucis o legendă a muzicii pop rock, a fost extrădat

Românul care a îngrozit Germania, după ce a ucis o legendă a muzicii pop rock, a fost extrădat

Românul care a îngrozit Germania, după ce a ucis o legendă a muzicii pop rock, a fost extrădat
11 Mar 2016   •   14:59

Sebastian Dan Geczi Kis a fost extrădat în România de către autorităţile germane , fiind condamnat la închisoare pe viaţă pentru că, în noaptea de 24 spre 25 octombrie 2012, l-a ucis, împreună cu un alt bihorean, pe muzicianul german Dieter Kahlen, membru al trupei “Do it again”, anunţă Vocea Transilvaniei.

Sebastian Dan Geczi Kis a fost adus în Bucureşti la primele ore ale zilei, fiind extrădat după ce Tribunalul Klave din Germania a dispus ca acesta să execute pedeapsa în ţara de origine, România.

Bărbatul de 26 de ani, din comuna Vadu Crişului a fost găsit vinovat de omor deosebit de grav şi tâlhărie. El a fost preluat de o echipă a Penitenciarului Rahova, unde va sta în următoarele trei săptămâni, până când se va stabili regimul de detenţie şi va fi transferat într-un penitenciar de maximă siguranţă.

Crima de care este acuzat Kis şi o rudă de-a sa a fost comisă în noaptea de 24 spre 25 octombrie 2012. Câteva zile mai târziu, mama victimei, în vârstă de 91 de ani la acea data, a anuntat Poliţia.

În urma cercetării făcute de poliţiştii germani s-a stabilit că lipsesc mai multe bunuri de valoare din locuinţa muzicianului, dar şi autoturismul acestuia, o Mazda CX5. Necropsia a stabilit că Dieter Kahlen a murit cu aproximativ trei zile înainte de data la care a fost găsit.

Ancheta a fost extinsă, iar autoturismul a fost găsit în România, în judeţul Bihor. Ulterior, poliţiştii români şi cei germani au reuşit să descopere că autorii omorului sunt Sebastian Dan Geczi Kis şi vărul sau, Emeric Geczi Kis, ambii din Vadu Crişului.

Din cercetări s-a stabilit că cei doi bihoreni au intrat în casa muzicianului în noaptea de 24/25 octombrie, l-au lovit în somn cu o sticlă în cap şi pe urmă i-au înfipt un cuţit în piept, i-au furat mai multe carduri de credit, 220 euro şi o Mazda CX 5, cu numărul WES-DK 57, cu care s-au întors în România. Maşina a fost recuperată de poliţiştii bihoreni pe 30 octombrie, în trafic, la volan fiind tânărul de 20 ani, Geczi Kis Emeric.

Judecătorii bihoreni i-au trimis în Germania, unde Kis a fost condamnat la închisoarea pe viaţă şi pe Emeric Geczi Kis la 12 ani de închisoare. Pe 13 ianuarie 2016, Curtea de Apel Oradea a transmis Biroului Naţional Interpol Bucureşti sentinţa penală de recunoaştere a hotărârii pronunţate de Tribunalul Klave din Germania, dispunându-se ca persoana condamnată să execute pedeapsa detenţiunii pe viaţă în România.

×
Subiecte în articol: crima
Parteneri
Românii care vor plăti taxe și impozite mai mari de anul următor!
x close