Antena 3 CNN Actualitate Klaus Iohannis, noi critici la adresa guvernanților: Nu cred în ridicarea MCV anul viitor. Partea guvernamentală nu și-a făcut treaba privind investițiile

Klaus Iohannis, noi critici la adresa guvernanților: Nu cred în ridicarea MCV anul viitor. Partea guvernamentală nu și-a făcut treaba privind investițiile

Klaus Iohannis, noi critici la adresa guvernanților: Nu cred în ridicarea MCV anul viitor. Partea guvernamentală nu și-a făcut treaba privind investițiile
17 Noi 2017   •   11:04

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, la Goteborg, că nu crede în ridicarea MCV pentru România anul viitor, precizând că optimismul afişat de reprezentanţii coaliţiei de guvernare în acest sens este "cel puţin nepotrivit". 

"Eu nu cred în aşa ceva şi cred că acest optimism afişat e cel puţin nepotrivit", a spus Iohannis, înainte de participarea la Summitul social privind promovarea locurilor de muncă. 

Concluzia raportului publicat miercuri privind progresele înregistrate în Justiţie este că România îşi poate îndeplini obiectivul ridicării MCV în actualul mandat al Comisiei Europene, ceea ce înseamnă pe parcursul anului 2018, a declarat, în aceeaşi zi, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. 

Președintele a vorbit și despre poziția României, privind politicile europene.

"O să discutăm astăzi cum putem să acţionăm pentru a avea mai multe locuri de muncă, în special pe locuri de muncă pentru tineri. În acest context, eu voi sublinia importanţa acestei teme pentru România, dar şi abordarea noastră, pe care aş contura-o foarte pe scurt: noi ne dorim o abordare echitabilă. Nu dorim să avem politici europene care discriminează anumite părţi ale continentului. (...) Pe de altă parte, şi acest lucru îl voi sublinia foarte clar, noi pledăm pentru un învăţământ adaptat nevoilor economiei şi atunci cu siguranţă vom găsi căile cele mai bune pentru a crea locuri de muncă pentru tineri, pe de-o parte, pe de altă parte, pentru a pregăti tinerii pentru a intra cu succes pe piaţa muncii" a mai spus Klaus Iohannis.

Totodată, șeful statului a criticat din nou politicile economce ale actualilor guvernanți.

"Ştiţi bine că nu comentez spusele altora. Eu rămân la opinia mea că o creştere bazată preponderent pe consum nu este una sustenabilă şi o spun toţi specialiştii în economie. Asta nu înseamnă că trebuie să reducem consumul, nu, trebuie să avem grijă şi de cealaltă latură - a investiţiilor publice, a măsurilor destinate încurajării investitorilor şi aici, sigur, putem cu tristeţe să constatăm că cel puţin partea guvernamentală pur şi simplu nu şi-a făcut treaba în acest an, avem foarte puţini bani investiţi de Guvern în lucrări publice. Or, se ştie foarte bine că marile lucrări publice sunt generatoare de creştere economică şi acestea au lipsit aproape cu desăvârşire în cursul acestui an. Poate la anul vom avea o abordare mai prudentă din partea guvernanţilor", a spus Iohannis, înainte de participarea a Summitul social dedicat locurilor de muncă de la Goteborg, întrebat cu privire la declaraţiile premierului Mihai Tudose.

Preşedintele Klaus Iohannis participă vineri la Summitul social privind promovarea locurilor de muncă echitabile şi a creşterii economice în UE care are loc la Goteborg, în Suedia. 

 

×
Subiecte în articol: MCV investitii guvern Klaus Iohannis
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close