Antena 3 CNN Actualitate Locale Accident grav în județul Giurgiu! Un om a murit, iar alți doi au fost răniţi

Accident grav în județul Giurgiu! Un om a murit, iar alți doi au fost răniţi

Accident grav în județul Giurgiu! Un om a murit, iar alți doi au fost răniţi
Sursa foto: Foto: freeimages.com/ Milca Mulders
14 Mai 2017   •   18:01

O persoană a murit şi alte două au fost rănite într-un accident produs în localitatea Dobreni, din judeţul Giurgiu, unde un pieton a fost lovit de un autoturism care ulterior s-a răsturnat. În urma accidentului, pietonul a murit, iar doi ocupanţi ai autoturismului sunt răniţi, potrivit news.ro.

Primele informaţii de la locul accidentului arată că un pieton care a coborât dintr-un microbuz de transport persoane a încercat să traverseze strada prin spatele acestuia în condiţiile în care şoferul pornise, el fiind suprins de un autoturism BMW care se angajase în depăşirea microbuzului şi al cărui şofer a încercat să evite impactul, însă nu a reuşit.

În urma manevrelor făcute de către şoferul autoturismului, acesta a derapat şi s-a răsturnat, rămânând pe plafon.

Pietonul a murit, iar două persoane aflate în autoturism au fost rănite, fiind preluate de către echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Giurgiu pentru a fi duse la spital.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu, o autospecială pentru transport victime multiple a fost pregătită să se deplaseze la locul accidentului, însă nu a fost nevoie de intervenţia acesteia.

×
Subiecte în articol: accident Giurgiu
Parteneri
Furtuna Renata a adus în România ploi torenţiale
x close