Antena 3 CNN Actualitate Locale Accident periculos în Constanța. Două persoane au fost grav rănite

Accident periculos în Constanța. Două persoane au fost grav rănite

Accident periculos în Constanța. Două persoane au fost grav rănite
Sursa foto: foto: Agerpres
21 Noi 2017   •   11:04

Două persoane au fost grav rănite în urma unui accident rutier care a avut loc marți dimineață în localitatea Lazu, pe DN39, în intersecția cu A4.

Cele două autoturisme au intrat în coliziune în timp ce încercau să pătrundă în sensul giratoriu.

Una din victime, o femeie, a intrat în stop cardio-respirator și a avut nevoie de resuscitare. Un echipaj SMURD  a preluat-o și i-a acordat ajutor, conform purtătorului de cuvânt al SAJ, Claudia Tatarici.

"După aplicarea protocolului de resuscitare, victimei i-a revenit pulsul, fiind preluată şi transportată la spital cu ajutorul elicopterului SMURD. Cea de-a doua victimă a fost găsită de medici în stare conştientă, dar a fost transportată la spital cu o ambulanţă, suferind un traumatism cranio-cerebral", a mai anunțat purtătorul de cuvânt, conform Dcnews

×
Subiecte în articol: accident victime spital
Parteneri
Români blocaţi de 24 de ore pe aeroportul din Dubai
x close