Antena 3 CNN Actualitate Locale Concerte în biserică, în România

Concerte în biserică, în România

Concerte în biserică, în România
Sursa foto: Foto: pixabay.com
de M.Z.    |    24 Mai 2016   •   18:00

Mai multe concerte și festivaluri la care vor fi invitați artiști din țară și din străinătate vor avea loc în această vară la Biserica Neagră, potrivit agerpres.ro.

"Dorim să continuăm această simbioză între cultură și tradiție spirituală. Din acest motiv noi, ca și preoți ai Bisericii Negre, o să adresăm participanților un mesaj spiritual cu ocazia concertelor, și dorim ca prin acest lucru să-i ajutăm în credință, să aibă un suport mai bun în viața lor de zi cu zi. Dorim prin intermediul programului cultural să atragem atenția asupra faptului că Biserica Neagră este în centrul orașului și gândită să fie în centrul obștei un loc de adunare sub aceste auspicii culturale", a declarat marți prim-preotul Bisericii Negre, Christian Plajer.

La rândul lui, Steffen Schlandt, coordonatorul concertelor, a precizat că în fiecare an Biserica Neagră primește mai multe cereri din partea unor ansambluri care doresc să concerteze, afirmând că "avem și noi dorințele noastre și programul pe care vrem să-l promovăm".

”Există colaborări cu alte festivaluri, organizații care intră cu noi într-un parteneriat și așa trebuie să fie, zicem noi. O primă astfel de colaborare va fi în ziua de 27 mai, când la Biserica Neagră va concerta World Doctors Orchestra, Orchestra Mondială a Medicilor, care efectuează turnee anuale cu scop caritabil”, a spus Steffen Schlandt.

Pe 7 iunie va debuta a 64-a stagiune a concertelor de orgă, care vor avea loc la cele patru orgi din Biserica Neagră, trei aduse din alte localități din țară unde bisericile se află în reparații, și orga proprie a Bisericii Negre. 

În prezent Biserica Neagră este singurul loc din România unde se poate asculta sunetul a patru orgi, a afirmat Steffen Schlandt.

În acest an stagiunea de concerte de orgă va cuprinde 35 de evenimente și 13 artiști invitați din România, Canada, Germania, Elveția și Norvegia. Concertele de orgă au loc în zilele de marți, în lunile iunie și septembrie, iar în lunile iulie și august în zilele de marți, joi și sâmbătă, de la ora 18.00.

Sâmbătă 25 iunie, de la ora 18.00, în Biserica Neagră va avea loc un eveniment în cadrul festivalului "Vibrate", iar sâmbătă, 2 iulie, de la ora 12.00, va cânta Ansamblul de alămuri din Norvegia, Salen Hornorkester. Academia Kronstadt-Sinaia-Bușteni va susține un concert la Biserica Neagră, vineri 5 august, ora 17.00.

Stagiunea estivală se încheie cu ediția a-XIII-a a bienalei "Musica Coronensis" (27 septembrie-2 octombrie), care va reuni muzicieni români din țară și diaspora. 

Biletele de intrare la concertele de pe parcursul verii costă între 12 și 20 de lei, o parte din fonduri fiind donate pentru scopuri caritabile, a punctat Steffen Schlandt.

×
Subiecte în articol: concerte Brașov
Parteneri
Românii care vor plăti taxe și impozite mai mari de anul următor!
x close